0

Nişte chestiuni despre un mare prieten – Laurenţiu Sever Lup

Posted by Neliniştitu' on 17 July 2013 in Speşăl Ghestar |

LaurentiuÎntr-una din zilele trecute, cum stăteam eu la adăpost şi în liniştea dinaintea unei ploi zdravene, iuliene („de iulie” adică – n.a.), m-am apucat să-mi aduc aminte. Şi mi-am tot adus aminte până când am ajuns la acum mai bine de doi ani, mai precis doi ani şi vreo două luni, dacă nu mă înşel prea tare la memorie, adică la momentul când am ajuns cu turneul de lansare a „Nepovestitelor trăiri ale templierilor români – Cartea I” la Sibiu.

Ei, bine, aici am avut norocul să-l cunosc pe cel căruia aveam să-i pun un nume ce aducea a denumire substanţă halucinogenă: LSL. Mai pe lung, asta înseamnă Laurenţiu Sever Lup.

Paranteză: Laure, tată, trebuie să recunoşti că LSL sună mai fain decât Laurenţiu Server Loop, cealaltă denumire pe care ţi-o atribuisem, he-he! Am închis paranteza.

Urmărindu-i Ultimul Ceas (emisiune ce se difuzează la Eveniment TV – Sibiu, de luni până vineri, de la ora 23:00), aveam să constat că nu greşisem prea tare: emisiunile sale sunt halucinant de sincere, de directe şi găsesc mereu câte un punct de pus pe „i”.

Îndrăgostit ireversibil de familie, radio, limba germană, literatura faină, aerul din şi din afara Sibiului, maşina personală şi, nu în ultimul rând, templieri (români, aha! – n.a.), Laurenţiu reuşeşte aproape zilnic să se împartă cu dărnicie şi succes între aceste iubiri. Zic aproape zilnic pentru că, în mod paradoxal, mai are şi concediu.

La o cafea mi-a mărturisit că a devenit fan pe viaţă Berilă, Pişta şi Kremvurşt. Atunci a fost momentul decisiv al prieteniei noastre proaspăt născute şi, nemaiavând loc de întors, l-am plăcut din prima.

De-a lungul existenţei, Laurenţiu a avut multe încercări de biznis, dar mai toate s-au învârtit în jurul designului, fie el de logo, de graphic & print sau de siteuri web. Aceste preocupări l-au apropiat pe nebănuite de fotografie.

„Publicitatea mă face să negociez mereu cu artă fotografică. Fotografia este o pasiune, un mod de a spune că zilnic simt o peliculă din viaţa asta atârnată pe lentila aparatului foto. Şi aşa cum dimineţile mi se par mereu pline de farmec, în fotografie farmecul îl regăseşti la developare, când descoperi adevărul, sensul…”

Limba germană a vorbit-o imediat după ce-a renunţat la scutece, iar de radio s-a apucat de cum a terminat-o cu bastonaşele din clasa I.

„Dragule, eu vreau să ascult Rita Pavone, Joe Dolan, Wayne Newton, Jackie Wilson, Ornella Vanoni, Spagna, Scotch, Johnny Burnette, Otis Redding, Bill Evans, Leo Sayer şi alte comori de-astea îngropate de iureşul cotidian.”

Fire ambiţioasă şi cu doza dârzenie luată la zi, aşa a făcut. GOfm s-a numit minunea de post de radio care te arunca în lumea boemă a anilor 60-70 şi unde, graţie lui Laurenţiu, am reuşit să ajung chiar şi Omul Zilei!

Până să ajungă la RFM România, ultimul său succes în materie de posturi de radio „cu ştiri şi muzică aleasă pe sprânceană”, nu i-a fost deloc uşor.

„Dragule, a fost tare greu cu licenţele, cu emiţătoarele, cu antenele, dar, Slavă lui Dumnezeu, le-am dat de cap. Acum am cel mai ţapăn emiţător şi cea mai adevărată antenă din câte există pe plaiurile mioritice. Să ştii că sunt un pic trist că a trebuit să pun la păstrare GOfm, dar mă mângâi cu faptul că, uite, de la începutul anului, RFM România a crescut cu 25 la sută la trafic şi la numărul de ascultători.”

Dragostea pentru literatură l-a făcut să creeze Inimă de Carte, emisiunea prin care ascultam cartea pe care o vom citi mâine şi unde au fost prezentate zeci de noi apariții editoriale. Şi că tot am ajuns aici, cu mândrie afirm că sunt posesorul Diplomei de Merit “Inimă de Carte”!

Revenind la ce aveam să vă mai spun despre el, fire optimistă şi de modă veche, Laurenţiu încă mai crede că nu vom pieri înghiţiţi de tehnologie.

„Nu este o lume pe care să mi-o doresc mult, dar virtualul mă înspăimântă. Gazetăria şi design-ul, iată două lumi în care-mi petrec timpul zi de zi.”

L-am întrebat când o să mă ajute să-i ascult radioul şi pe FM, pentru că n-am nici atâta cablu şi nici wireless internetic ca să pun la Matizel şi să mă plimb cu el prin Bucureşti.

„Deocamdată-s numa’ pe Sibiu, pe 90 cu 4 FM, dar urmează Buzăul şi, în curând, toată ţara.”

Mai am răbdare, deci, dar dacă doriţi să ascultaţi New Kids on the Block, Ofra Haza, Bros, Bangles, Nena, Gazebo, Kraftwerk, Alphaville, Tanita Tikaram, Robert Palmer, Debbie Gibson, Cyndi Lauper, Olivia Newton-John, Starship, Steve Miller Band, Kool and The Gang şi tot ceea ce a fost mai fain în muzica anilor 60-70-80-90, dar şi în cea din vremurile de după 2000, laolaltă cu ştiri şi tot felul de noutăţi mai mult sau mai puţin mondene, vă invit pe online aici. Iar dacă sunteţi din Sibiu sau din împrejurimi, la vreo 120 de km, că atât am auzit că-i bate antena, mutaţi-vă radioul pe 90.4 MHz, pentru că nu veți regreta nici un minuțel.

Acestea fiind zise, nene Laurenţiule, să-mi trăieşti şi să-ţi împlineşti visele mai devreme decât te aştepţi!

Mereu!

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2008-2024 Neliniştitu' All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.