Ultima dorinţă

Croco era un tip solid, înalt, cu păr negru şi nas mare. Zvonurile sau invidioşii spuneau că era normal din anumite puncte de vedere, iar nasul arăta aşa din cauza sportului pe care-l practicase în liceu: box.

Era un partener de nădejde în ale tehnicii, dar un campion în gafe şi exprimări bolovănoase. Asta nu-l făcea neapărat antipatic, dar, cu certitudine, prezenţa lui nu făcea fericită pe toată lumea.

De ceva vreme, Croco îi purta sâmbetele şi zâmbetele mai frumoasei noastre colege, Fransoaz. Nasul meu fin şi privirea-mi de expert îmi spuneau că e ceva între ei, dar nici unul nu se dădea în fapt, darmite să recunoască ceva!

– Mă, voi vă jucaţi de-a doctorul şi pacienta pe ascuns, îl tachinam eu pe Croco, ori de câte ori ne nimeream pe cursă cu Fransoaz.

– Aş vrea eu, dar, din păcate pentru ea, avem doar o relaţie de pură amiciţie şi profesională colegialitate, răspundea Croco invariabil.

– Măcar, mai schimbă, boalii, replica asta, că mi-o serveşti de un an şi ceva!, îl apostrofam, văzând că nu scot nimic de la el. Dar toate astea aveau să se schimbe, graţie unui eveniment pe cât de neprevăzut, pe atât de hotărâtor în deciziile celor doi bănuiţi.

Ei, bine, şi sosi momentul când a trebuit să facem o cursă cu destinaţia Parma. Urma să luăm pe cineva de-acolo, aşa că zburam numai noi, ai noştri.

Toate au fost bune şi frumoase, ăştia îşi aruncau ochiade în continuare, vorbeau în pilde ori cuvinte cu substraturi adânci.

Mai aveam cam o jumătate de oră până la aterizare şi o ardeam prin cockpit, la o parolă cu Muflă pe post de comandant şi Proletaru, copilot. Deodată se aude un „zbuf!” înfundat, apoi la motorul 1 încep să se aprindă câteva becuri de avertizare.

– Taie-l, Proletare, şi scoate checklist-ul! spuse Muflă către copilot. Iar tu cheamă stewardeza! continuă el către mine.

Am ieşit din cabină şi am trimis-o la ei pe Fransoaz.

– S-a întâmplat ceva? Că parcă am simţit o chestie, m-a luat Croco în primire.

– Ai simţit bine, tătuţule, am rămas fără motorul 1, i-am răspuns.

– Vreo cauză? a continuat el cu ochii mari.

– Cred că a rămas fără presiune de ulei.

– Aha… a făcut Croco şi şi-a aprins o ţigară.

După câteva clipe a ieşit şi Fransoaz din cockpit. Era speriată şi gata să izbucnească în lacrimi. Croco a stins ţigara şi s-a dus către ea.

– Dacă ai mai avea 5 minute de trăit, ce-ai face? a întrebat-o el, luându-i mâinile într-ale lui.

– Atât doar? Nu ştiu… chiar nu ştiu… a şoptit ea, având o lacrimă pe obraz. Dar tu?, l-a întrebat ea după alte câteva clipe.

– Aş vrea să ne futem ca pentru prima şi ultima oară! a răspuns Croco sincer.

Nu ştiu dacă evenimentele ulterioare au avut loc datorită declaraţiei lui Croco ori ca urmare a opririi motorului în aer, dar după o săptămână plecau în luna de miere.

– Ce fraieri, dom’ne, dacă s-au luat doar de la o oprire de motor! a exclamat Muflă la auzul veştii. Nici nu pot să-mi imaginez ce-ar fi făcut dacă se oprea şi ălălalt.

Tags: aviaţie, fun, nebunii, poveşti, povestiri, Precum în aer aşa şi pe pământ, râzi