Poveşti pentru copii
Dacă vreţi să recitiţi basmele care ne-au încântat copilăria ori dacă vreţi să luminaţi copilăria altora, vă invit pe site-ul lui Radu din Chişinău. Se numeşte Poveşti pentru copii, dar, recunosc, mie mi s-a potrivit din prima.
Aici puteţi să vă delectaţi cu neasemuitele poveşti ale lui Ion Creangă, începând cu Ivan Turbincă, Fata babei şi fata moşneagului, Dănilă Prepeleac şi terminând cu Amintirile din copilărie, basmele lui Petre Ispirescu (Tinereţe fără bătrâneţe, Aleodor împărat sau Greuceanu), cele ale lui Eminescu, Nicolae Filimon, Slavici, Andersen ori ale fraţilor Grimm.
Scotocind mai bine prin cămară, am descoperit poveşti video şi audio, tot felul de ghicitori, scenete, desene animate (Tom şi Jerry, Pantera Roz şi, pentru cunoscători, minunatul Nu pagadi), fabule, ba chiar şi alfabetul ilustrat şi asezonat cu poezele faine.
Mie mi-a plăcut tare mult, de-aia vă şi zisei de el, iar dacă vă place, luaţi-l la voi.
Hai, să trăieşti, nene Radule, că m-ai redat în mintea copiilor, he-he!
Instructiv-educativ: Zina, Teo Negură, Dana, Gabriela Elena, Zinnaida.
12 Comments
Stiu site-ul, e foarte fain, ma bucur ca l-ai remarcat si tu 🙂 Sa traiesti si sa-nfloresti, tatutule!
[…] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Adi Voicu, Coltu, Dana, G1B2I3, Innerspace, Luna Patrata, Mesterul Manole, Raza de soare. 45.958950 […]
M-a ajutat autorul. 🙂
Căldură şi fericire să ai, nene Teo! 😀
[…] Adrian, Alex, Marius, Androxa, Teo, Calin, Schtiel, Vizual, Lunapatrata, Iulia, Vania, Manole, Gabriela, G1b2i3, Lili, Ragnar, Madalina, Motanul, Roscata, Aurora, Marin, Cris-Mary, Tu1074, Calin Hera, Nea Costache, Madi si Onu, Cosmin, Costin, Cristian, Flavius,Geocer, Gina, Altcersenin, […]
Trăistuţa cu poveşti ne aşteaptă pe toţi.
Pentru că toate sunt frumoase, închidem ochii şi alegem una, două,după nevoi… 😆
De multe ori, pentru a remarca ceva, ochii sunt deschişi cu puţin “ajutor”.
Depinde cum este înţeles acesta de către fiecare. 😀
super tare site-ul, habar n-aveam de el! Nu zaieţ, nu pagadi, vai, deja m-am uitat la 2 episoade, you made my day, Adriene, mersi fain! O duminică frumoasă îţi doresc şi ţie!
Gabriela Elena,
Ce bine zici matale cu “ajutorul”. 🙂
E ca-n bancul cu şoricelul, că nu toţi cei care te ajută te scot din… problemă. 😀
Daria B.,
Da, merită toată atenţia. 🙂
Numai bine să-ţi fie şi matale! 🙂
PS: Văzui că te-ai privatizat. 😀
Ăăă, izolat mai bine zis, l-am făcut blog sihastru, până mă decid dacă să-l închid de tot sau nu; poate-i prinde bine o perioadă de sălbăticie şi i se face dor de fraţii lui 😀
Au ţi l-a prins gerul? 😀
Lasă, când o da căldura, îl scoţi şi pe el, ca ghiocelu’, aşa. 🙂
[…] – Mă rog… Care ți-e povestea? […]