Bârfa la domiciliu şi efectele neaşteptate

Acu’ vreo două săptămâni, când era frumos p-afară, eram pe la ai mei, la Nehoiu, şi cum stăteam şi mă uitam cum creşte muguru’ pe zarzăr şi ciripeşte vrăbiuţa prin pruni, mă cuprinse un gând să-i produc o vizită la domiciliu lui Greierică. La mobil nu răspundea, fixul suna ocupat, aşa că m-am dus direct la el la poartă. “Hiu-hiu-hiu!”, face la mine Javroche, pechinezul de-l ţine Greierică pe post de alarmă. “Zât, d-aci, arătare, ‘te-n genă să te fut! Unde-i ăla de-ţi face toaleta?”, îi zic eu lui Javroche. “Hiu-hiu!”, îmi răspunde el “castrato”. Mi se agaţă de pantaloni, îl ignor şi mă duc în spate, unde-şi avea stăpânul lui coteţul de recreere reprezentat de bucătăria de vreme caldă.

“Nu, mami, lasă că vin io, o dregem! Da, da! Sigur!”, se auzea pretenarul meu dinăuntru. Vorbea cu şefa de la el de la firmă, care-i devenise gagică după vreo două săptămâni de la angajare. Evenimentul se produsese în urmă cu aproape un an, prin vară, şi mă bucurasem pentru el. Tipa era de prin Constanţa sau Tecuci, ori se născuse pe undeva din astea două şi trăise în ălălalt, nu mai ştiu. Era bunuţă fizic, avea casă pe deal, cu livadă de meri şi pruni, banu’ cât casa, mai mare ca el cu vreo opt primăveri, plus alte calităţi pe care Greierică nu le intuise la momentul premergător intromisionării în patul ei. Cea mai grea calitate a madamei era că făcea o instrucţie cu Greierică de-i accelera chelia, era ăsta turbat, nu ştia pe unde să dispară şi, de vreo trei luni, căuta soluţii să scape de ea. “Bă”, îmi zicea el într-un răstimp când scăpase de sub supraveghere, “mă simt ca la BeDeu (BD – Batalion Disciplinar, adică), să dea boala! Nu pot să fac stânga sau dreapta fără să ştie ea, mă culc, mă scol, mă aia, mă ailaltă, numa’ după cum vrea ea, nu mai pot, mă erodează fizic şi mental! Serviciu-i bun, na, mai ales pe vremea asta, banii-s frumuşei, da’ caut o soluţie să-i dau papucii, că mor de tânăr, dă-o drecu’ de treabă!”

Aşa, şi cum spuneam, mă pregăteam să intru pe uşă, când Javroche face o mişcare de încurcare, mă împiedic de el şi buf!, năvălesc cu toate kilele personale peste conversaţia lu’ Greierică. Pechinezul a urmat mişcarea pantalonului de care era agăţat, a făcut o tumbă veselă şi a aterizat neanuţat taman în capul pretenarului meu. Ăsta, surprins total şi ireversibil, a scos un “Ueaaa!” sănătos, a aruncat receptorul cât colo şi s-a răsturnat cu scaun cu tot. “Ce pizda mă-tii intri, bă, aşa? Nu te-a învăţat mă-ta cum să intri în case boiereşti?”, se răsti Greierică scuipându-şi în sân şi adunându-şi fizicul pe canapea. “Fi-ţi-ar a dreacu’ pisica asta lătrătoare!”, exclam după ce egalez forţele şi-mi revin în echilibru stabil. “Hai, să trăieşti!”, mă arunc şi eu pe canapea, întinzându-i mâna. “Ce draci ai înţepenit ca ipsosu’ la soare, dă şi tu o ţuică la musafir!”, îl bag eu în viteză. “Ho, ‘te-n mă-ta, că-ţi dau, da’ stai să-mi trag sufletu’ din sperietură!”, zise el ridicându-se.

“Ce mai face, mă, Bulău?”, deschid eu un subiect preferat în momentul când a revenit cu ţuica. “Bă, e naşpa, dă-o drecu’! Mă fute şi la propriu, şi la figurat, de-mi sare smalţu’ de pe dinţi şi neuronii din mansardă”, răspunse el cu năduf. “Hai, noroc!”, râd eu întinzând ţoiul la ciocnit. “Hai, să trăim!”, dă el cioc şi vup!, aruncă ţoiul pe gât.

Şi dă-i bârfă pe marginea nefericirii lui Greierică: că nu mai e blândă şi bună ca la început, că i-au dat colţii, a dracu’ muiere, că el nu mai poate să zică nimic, că trebuie să stea mereu cu ea, că îl sună non-stop ca să vadă unde e, cu cine e, că nu mai poate să bea cât simte, numai cu program şi numai cât îi dă ea voie. “Ea cică mă iubeşte pân’ la ceruri şi-ndărăt, da’ e naşpa rău, bă! E ca o supraveghetoare de pârnăiaşi, să dea dracii! Până şi la futut am program, dă-o-n pizda mă-sii de treabă! I-ai zis tu bine Bulău, a dracu’ vrăjitoare!”

La un moment dat, când se încinsese Greierică mai tare, iese Javroche de sub canapea trăgând ceva după el. Era telefonul fix. Greierică a îngheţat instant. “Hiu-hiu!”, face Javroche vesel lăsând receptorul la picioarele paralizate ale lui Greierică. “Bă, intelijentule, nu-mi spune că n-ai închis”, zâmbesc eu ca emoticonul cu coarne. “Hai, curaj!”, şoptesc făcându-i semn să se apuce de receptor.
“Alo, mami… Mai eşti?”, făcu pretenarul meu cu glas de pisoi uitat pe scara blocului. “Mami a plecat, a rămas doar vrăjitoarea Bulău!”, se auzi un tunet din receptor. Apoi veni tonul.

Acum câteva zile primesc telefon de la Greierică. Nu a scăpat de ea, ba din contră, dragostea e mai mare ca nicicând. I-a mărit salariul şi i-a dat liber o zi pe săptămână, să facă şi să se ducă unde vrea el. “Bă”, necheza ăsta fericit în telefon, “mai vino pe la mine, mai facem o fază d-aia cu telefonul, că sigur îmi mai obţin o creştere de salariu şi-un weekend întreg liber, hă-hă!”

Datorii: Sifilica Blenorel, Gabriela Elena, Meşterul Manole, Teo Negură, Vania, Gabriela Savitsky, Nea Costache.

Tags: fun, poveşti, râzi