“The proposal” la Cinema Drive-in Băneasa – Prima înfăţişare
Auzisem, dar nu văzusem. Prin urmare, ne-am luat avânt şi pe la 19:30 am tăiat-o către locul respectiv. Am avut emoţii cu ajunsul, dar la primul giratoriu, ăla de faci dreapta către IKEA, Mall şi Carfur, e un indicator care-ţi arată pe un’ să te abaţi. Mergi sute bune de metri şi ajungi la un loc imens, neasfaltat, cu jaloane ca la poligonu’ auto, la intrarea căruia nişte neni te îndeamnă către nişte gherete să dai banu’. Curios moment aici, pentru că lozu’ e 20 de lei duminica şi 15 lei în curs de săptămână, de persoană, of course.
Fază tare
Gagica de la casă se uită la noi şi mă întreabă: „Două persoane?”. „Nu”, zic, fără a clipi. „Ea nu se uită, a venit să doarmă, că are chef în vecini!” O clipă a părut să mă creadă, he-he!
Am intrat şi ne-am aşezat pe rându’ doi, central, cam la vreo 30-40-50 de metri de un ecran uriaş, aşezat pe un perete de mall. Am vrut să ne aşezăm pe primul rând, dar ne-am liniştit. L-am întrebat pe un badigard care ne aranja la maşini, p-acolo, dacă vine un gipulean în faţa mea? Mi-a arătat râzând locu’ gipurilor: pe ultimul rând, la vreo 30-40 de metri de mine, he-he! M-am simţit pentru prima oară respectat , în Matizu’ meu de viaţă!
Plăteşti, laşi maşina şi poţi să te duci unde vrea muşchiu tău, chiar şi la mall, după ce-ţi pune unu’ ştampile pe bilete. De menţionat că trebuie să fii la apel la ora ce scrie pe bilete (21:30).
În perimetru se află şi un chioşc mare care vinde cole, snacsk’uri şi etc-uri, dar numai pe bani lichizi.
Sonorul vine pe radio la 95.6 MHz. Se aude belea! La fel se şi vede!
Nu ai voie să faci poze! Nu se aprind farurile de nici o culoare. Nişte neni au fost foarte persuasivi cu şoferul unui A6 care nu vroia să stingă poziţiile.
Acuma, un pic despre “The Proposal”…
A fost exact genul de film pe care l-aş fi văzut într-un astfel de cinema: cu un Ryan Reynolds care te omoară numai din mimică, o Sandra Bullock bună rău de tot, fraţi şi surori, ce bagă şi un pic de nud, dar plină de umor şi sensibilitate, un căţel ca un balon de săpun, o bunică de 9 decenii şmecheră, un nene hispanic, cred, care era striper, popă şi vânzător la magazin, şi, la final, sirop american din belşug. Evident, totul se termină absolut pozitiv, da?
Cineva zicea că nu e comedie, e dramă şi, privit de la jumate înspre început, aşa mi-a dat senzaţia că e.
Una peste alta, a fost ce ne trebuia pentru o seară de duminică, ţinând cont că mâine începem o săptămână plină de belşug şi de lumină, dar doldora de neprevăzut.
La ieşire a fost niţică îngrămădeală, da’ dacă laşi meltenii să se bage peste jaloane şi s-o ia înainte, poţi ieşi civilizat şi frumos prin praful pe care l-au ridicat în urmă-le.
Concluzia: mai mergem, că e mai ieftin ca la cinemaurile multiplexe şi poţi să-ţi laşi şi scaunul pe spate, he-he!
113 Comments
La Multi Ani !!!
http://sfinx777.wordpress.com/2009/08/26/sfintii-mucenici-adrian-si-natalia/
LAAA MUUUULTI ANI! Bre sa nu crezi ca ma balbai, da’ncerc si io sa-mi mai sterg obrazul, ca nu am mai tinut ritmu’ (bailando dee). Sa traiesti bre n-auzi fii atent aci: CAT NUMELE, si nu oricum ci cu mult noroc! Prima runda de poze din orasul … nerusinat is pe mail, mai urmeaza 🙂
mai, nu e cu happy birthday ziua ta, dar ia de coalea dedicatie
http://www.youtube.com/watch?v=dePMU8R131s
Sibilla,
Săru’ mâna şi numai bine să-ţi fie. 🙂
Maia,
Mulţămesc, bre, mulţămesc! 😀
Urmează să le văz, că fusei oleac’n corzi. 😀
Lecteriţa,
Vaaai… Ce frumoşi şi rotunzi şi portocalii şi ce floricică imponderabilă… 😀
Săru’ mâna frumos, săru’ mâna! 😀
Tuţule,
În primăvară, când făceam ţuica şi dădeam la toţi care treceau pe drum, că aşa se face, nu trebuie să fii zgârie brânză, aveam un ajutor, nu la povarnă, ci la grădină, da’ omu’ venea, din când în când, şi-mi zicea, deşi era mai tânăr: – mă, băiete, mai pune-mi una! Şi eu îi puneam, ce …
Aşa că şi eu, cum să-ţi spun, nu zic precum el, dar am o rugă la tine…
Nu poţi să-mi pui o vorbă bună… mie, un venetic, la Lecteriţa, să mă primească în clubul select al nehoienilor? Ştiu că nu sunt dotat intelectual pentru ca să fiu acceptat, dar promit că fac antrenamement, zi de zi, şi poate că progresez. 🙂
pentru mine, a fost cel mai pros film de anu’ asta. da’ no… gusturile…
PS: mie mi-e si rusine sa-ti mai scriu, fiind al 100-lea la rand… felicitari, pentru ce faci aici!
Bordelezu’,
Bre, vii o tură cu mine la buricu’ de civilizaţie, Nehoiu, mergem la laibrării, citim ceva şi te declarăm pur-sânge de Nehoa… 😀
Călin,
Hai,bre, fii serios! Cum să-ţi fie ruşine? 🙂
Mă, probabil ne-o fi luat flama că vedem şi noi filmu’ cum vedeam prin filme, he-he! Adică în timp ce mă uitam la ăia de se jucau pe ecran, Îl vedeam pe Matizache, se apropia camera, apoi se contura un profil perfect, o alură de intelectual grav lovit de geniu, şi… şi… hopa! Eram io pe ecran! 😀
Mulţam fain de aprecieri. 🙂
Neliniştitu’,
Eu mâine voi fi la Pleşcoi, iau cârnăciori şi vin, deja am vorbit.
P’ormă o iau la deal. Aş vrea s-ajung şi la nea Costică, la Pruncea, n-am vorbit cu el. Ţuica din butoiul de dud am pus-o deja în maşină. Mmmm, e roasă şi galbenă… dac-ai ştii ce gust are…
Tuţule,
M-a îmbătat gândul, scuze, “aş şti”, văzui pe urmă ce prostie scrisei… 🙁
No problemo, bre! Nu suntem la cenaclu. 😀
Pe bune că aş vrea s-o facem, da’ trebe un pic de organizare, timp şi, mai ales, sincronizare.
Petrecere frumoasă. 😀