Vigilență sau demență?
Am pus pe rețeaua lui Marc Zahărberg o poză primită de la un pretenar de la târgul de Crăciun din Hamburg și la fix o secundă am primit avertismentul de mai jos:
Adică, la târg e voie, dar pe internet, nu? Ce chestii restricționate a văzut ochiul electronic, că eu nu m-am prins? Ori a prins forma și a neglijat conținutul?
Oricum ar fi, a fost prima experiență de gen pentru mine și cred că ușor, ușor, vom reveni la bloguri, că pe rețelele controlate din ce în ce mai puternic de roboței neantrenați în zona umorului, nu prea mai avem loc.
Minuni de demult
Dacă am avut o duminică faină, am continuat cu o zi de luni tot în același ton, astă-seară fiind la cea de-a II-a ediție a Festivalului Folk Bun de la Sala Palatului.
Au fost 4 ore neîntrerupte de folk adevărat cu Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Marius Bațu (care a completat jumătatea de Poesis cu Dan Bittman), Cristi Dumitrașcu, Alina Manole și Dan Byron, Ovidiu Niculescu, Țapinarii și Fără Zahăr, seara încheindu-se magistral cu Mircea Baniciu – atmosfera se vede în filmulețul atașat.
Am cântat, am plâns, am râs, am dansat și mi-am amintit cum cântam, plângeam, râdeam și dansam odinioară, pe vremea când abia se nășteau unele piese de pe scenă…
Copilării și mirări la Librăria Pavesiana
Astă-seară, la 5, am fost invitat la Librăria Pavesiana de minunata editoare Violeta Borzea, șefa Editurii pentru Artă și Literatură, la lansarea a patru volume faine scrise de patru autoare minunate.
Într-o atmosferă cu arome de cozonac și vin fiert, distinsele autoare au vorbit despre creațiile personale, la sfârșit, Violeta făcându-mi onoarea să spun și eu câteva cuvinte despre poveștile mele.
Doamna Cleopatra Lorințiu, autoare, jurnalistă, realizatoare TV și diplomat, ne-a vorbit despre vremurile de demult, când umblau puricii cu 99 de ocale de fier la picior și cărțile se tipăreau în fantastice tiraje care se mai și epuizau, apoi ne-a povestit despre a sa Libeluliadă, apoi Andra Samson ne-a introdus în lumea basmelor sale și ale Corabiei din cer, a urmat Alexandra Niculescu care ne-a plimbat prin Oranjeria ei, Cristina Marin urmându-i cu câteva cuvinte lămuritoare din partea Liei, nepoțica ei și inspiratoarea Mesajelor de poveste.
Mulțumesc din suflet, dragă Violeta, pentru că mi-ai dat ocazia să întâlnesc niște autoare mișto de tot, calde, faine și de treabă, parcă ne știam din curtea școlii, apoi pe doamna gazdă care e o ca bomboană fondantă de pus în pomul de Crăciun, apoi un auditoriu foarte fain, inclusiv micuțul Robert care a citit, și nu în ultimul rând librăria, care e caldă și mistică totodată, desprinsă parcă din poveștile cu biblioteci ale lui Eliade.
Felicitări ție, dragă Violeta, că strângi în jurul tău atâția oameni buni, că-ți ies așa cărți luminoase, colorate și faci așa de mult bine la suflet, felicitări autoarelor pentru cărțile faine cu care m-au și ne-au îmbogățit, felicitări gazdei pentru organizare, pisică cititoare și vin fiert (sic!), felicitări tuturor celor care au participat.
Să mai faci, Vio, că mai venim!
Mai jos aveți filmulețul lansării.
Seara celor mai plăcute surprize
Seara de 29 noiembrie va rămâne drept ”Seara celor mai plăcute surprize” în memoria personală, pentru că am fost invitat să particip la un eveniment cu ștaif organizat de către Ambasada României din Paris cu ocazia Zilei Naționale.
Astfel am avut privilegiul să o cunosc și să schimb câteva cuvinte cu Excelența Sa doamna Ioana Bivolaru, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, apoi doamna Consul General Ecaterina-Maria Constantinescu m-a întrebat cum se împacă scrisul cu avioanele și francezii cu singurul scriitor-inginer român din aviația franceză, după care m-am îmbrățișat cu domnul Mihai Covaliu, un om extraordinar de fain, care este și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român și al Federației Române de Scrimă, apoi, printre cele 6 grade ce se plimbau prin curtea palatului Béhague, am îmbrățișat-o pe doamna care rivalizează de-a dreptul cu pâinea lui Dumnezeu, zicând aci nu de alta decât de doamna Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, cea mai bună canotoare a secolului XX, vicepreședinte COSR și președinte al Agenției Naționale pentru Sport, apoi, provocat de vărul meu de sânge bun, regizorul Petre Năstase, am schimbat câteva idei cu domnul secretar de stat Gheorghe-Florin Cârciu, șeful Departamentului pentru Românii de pretutindeni despre cum ar trebui să mă recomand la astfel de întâlniri, scriitor-inginer sau inginer-scriitor, eu răspunzând frumos, ca la ora de dirigenție, că în primul rând sunt tată de copil și soț de mamă, rămânând să dezbatem mai pe larg subiectul într-o dată viitoare.
Pentru mine, dragii mei, vă zic cu mâna pe inima sufletului, a fost o experiență cu totul și cu totul de neuitat, pentru că rar mi-a fost să găsesc într-un singur loc atâția oameni faini, numai una și unul!
Mulțumiri majore și din suflet Excelenței Sale doamna Ambasador Ioana Bivolaru și doamnei Consul General Ecaterina-Maria Constantinescu pentru jovialitatea, răbdarea și primirea extraordinar de caldă, personalului ambasadei pentru organizare și, nu în ultimul rând, celui mai faimos verișor din neamul nostru, regizorul Petre Năstase și echipei sale în frunte cu domnul Tibi Rotărescu, pentru punerea în scenă a unui spectacol de muzică și lumină de înalt profesionalism și rafinament tehnic (”video mapping”) care ar face să pălească până și concertele lui Jean Michel Jarre!
Sănătate și La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!
Comparația cu Roald Dahl și alte bucurii de a fi scriitor
Scriu pentru bucuria mea și a celorlalți, iar când, după ani și ani, primești câte un semn dinspre cei mulți și necunoscuți, sufletul îți devine o oază de fericire din care muza te îndeamnă să mergi mai departe cu poveștile tale.
Azi dimineață am primit printr-un mesaj unul dintre cele mai faine complimente, dacă nu cel mai fain, cel puțin pe anul ăsta.
Ia, citiți și voi și vă bucurați:
Dragă domnule Voicu,
Băiețelul meu de nouă ani mă tot îndeamnă de ceva vreme să vă scriu pentru a vă transmite bucuria și amuzamentul cu care vă citește de când și-a cumpărat de la librăria Junimea din parcul Copou, de la Iași, una dintre cărțile dumneavoastră.
Mi-am permis acum câteva luni să vă caut pe rețelele de socializare (vă mulțumesc pentru accept), împins de la spate atât de cel mic, dar și din curiozitate ”lemistă” (”lemist” = absolvent de liceu militar, n.a.), căci, după câte înțeleg, trebuie că avem câțiva profesori comuni dinspre părțile Brezei.
Altfel, vă spun drept, doar la lectura cărților lui Roald Dahl l-am mai auzit pe cel mic al meu râzând cu atâta poftă, ceea ce nu-i puțin lucru.
N-am îndrăznit, așadar, în lunile din urmă să vă scriu netam-nisam. N-am obișnuința să deranjez cu impresiile mele/noastre mai mult sau mai puțin plate toți autorii pe care-i citesc/citim.
Numai că, amintindu-și când și când de câte o poveste hazoasă cu ”Acceleratorul de Particule”, în al cărui personaj el însuși se regăsește strașnic, băiatul meu mă tot iscodea pentru a afla dacă i-am scris domnului Voicu.
Așa că, domnule Voicu, vă scriu din datorie paternă (de la care, sustrăgându-mă în mod repetat și nemotivat, nu-mi voi culege decât veșnice reproșuri filiale), pentru a vă mulțumi din partea fiului meu pentru cele scrise (el însuși scrie la vreo trei romane și își doreste, firește, să devină scriitor).
Mi-ar face plăcere să ne întâlnim cândva.
Dacă aveți drum prin Strasbourg, și nu numai, dați-mi de știre.
Cu prietenie,
Matei
PS: Domnul profesor Giurgincă v-a fost cumva profesor de română în liceu?