Neliniştitu'

Spaghetti “Alto”

Neliniştitu' — Sat, 28 Aug 2010 22:05:47 +0000

… “alla aglio, pomodoro e tonno”, aş adăuga eu inspirat de o vorbitoare de limbă macaronară, he-he! Fu prima oară când băgai usturoi în spaghetti, şi asta din lipsă de ceapă. Da’ bine am făcut!
În caz că vă întrebaţi care-i legătura dintre “spaghetti” şi “alto”, aflaţi că şedinţa de azi tot pe bloc a fost desfăşurată. Ca să nu avem discuţii, da? Să începem, deci!

Ca să fiu în ton cu haleala, am destins atmosfera destul de încinsă cu metalele simfonice zise de un nene din Ţara Macaroanelor Veşnice, cunoscut drept Luca Turilli. În timp ce o mânuţă băga la platane, alta punea pe butelia voiajeră o oală cu apă, sare şi un piculeţ de ulei măsliniu. Până la clocotirea apei m-am ocupat de belit usturoiu’ şi cele câteva roşioare opărite un pic mai devreme de intrarea în emisie. Fiind un mare fan al bulionului şi a tot ce ţine de respectivele tomate, am decăpăcit şi o conservă de roşii decojite în bulion, făcută tot pe la macaronari.

Mi-am adus aminte de oala cu apă fiartă şi i-am oferit spre ocupaţiune un mănunchi de spaghetti Barilla. După vreo 10 minute, am scurs minunăţiile spaghetoase, le-am dat printr-o apă rece şi le-am pus să aştepte cuminţele în oală.
Într-un castronete am pus roşiile în bulion şi le-am luat la zdrobit cu degetuţele mele dibace. După ce am fost satisfăcut la rezultat, le-am oferit un praf de piper fin şi le-am deşertat într-o tigaie, laolaltă cu roşiile opărite şi făcute cubuleţe. M-am bucurat o clipă de briză şi albastru, apoi am adăugat căţeii de usturoi. Ei, bine, toată compoziţiunea asta frumos mirositoare am dat-o într-un clocot, maxim două.

M-am îndreptat la atenţie către spaghetuţe şi le-am oferit o deosebită conservă de ton în ulei, cum ziceam şi-n alte dăţi, Rio Mare, John West ori Calvo. Le-am amestecat cu gentileţe, apoi am turnat peste ele ceva din amestecul minunat din tigaie. Nu pot să vă povestesc prin cuvinte scrise cât de leşinător pe limbă mirosea! Nu, nu pot să vă povestesc!

Le-am oferit un pic de odihnă şi timp de împrietenire aromatică, apoi le-am făcut grămadă într-o farfurie. Peste ele am turnat aşa, ca decoraţiune de ultim moment, restul de sos tomatic.
Credeţi-mă, prieteni, mi-a cântat papila “o sole mio” pe acoperiş!

Copănoase pe jar şi pe aripile vântului Nu, nu voi scrie despre picioarele lui Vivien Leigh din...
Bomba cu potol – Răţoi unguresc umplut cu orez neaoş În urma numeroaselor solicitări primite, în scris şi verbal, de...
Dor de Bamako – Supa de ceapă Stăteam deunăzi cu un gând aruncat pe o poză din...

Pe şoseaua de centură

Neliniştitu' — Sat, 21 Aug 2010 22:05:37 +0000

Iote ce am găsit live:

Cum dansează grecii step irlandez Iote cât de haios fac doi greci dolofani pe Michael...
Guţă e-n extrasezon Iote ce superofertă au ăştia la Sibiu! Amatoare? Amatori? ...
Clipu’ la “aia cu bufniţa” Am găsit asta întâmplător şi m-a făcut să-mi aduc aminte...

Instant de mămăligă cu crocănţele de miel

Neliniştitu' — Sat, 14 Aug 2010 22:05:20 +0000

M-am trezit într-o dimineaţă cu perna udă şi gata să mă înec cu gândul la ce vă zisei în titlu. Aşa că, în jur de prânz, am mers la unu’ ce se ocupa cu mielu’ şi să-mi taie niscaiva costiţe dintr-un ţambal. Evident, le-a tăiat dampulea, da’ m-am încurajat cu gândul că nu forma contează, ci gustul.

Ajuns în sânul casei am tras cu ochiul la fondul sonor şi au ieşit câştigătoare detaşate dinamitele daneze reunite sub legendarul nume Artillery. Apoi am tras cu celălalt ochi pe rafturi şi într-o farfurie întinsă am pus câteva linguri de ulei măsliniu. Au urmat, în ordinea numerelor de pe pungi: cimbru, ceapă verde mărunţită, un vârf de boia virilă, un praf de piper, sare, coriandru şi un strop de busuioc. Ca să încununez aroma, am luat doi căţei de usturoi, i-am mărunţit, i-am zdrobit cu o lingură de lemn şi i-am aruncat peste amestecul nazal îmbătător şi de salivă generator.

Costiţele le-am spălat, le-am scurs, le-am bătucit discret cu un ciocănel de şniţele şi le-am pus la îmbălsămat în ceea ce v-am prezentat mai sus, vreme de câteva minute bune, cât mă ocupam de mămăligă. Am găsit într-un magazinete de cartier un mălai italienesc din care se face o chestie, „polenta” îi zice, da’ pot să bag mâna în foc că e vorba de mămăligă de-a noastră. Se dau macaronarii fiţoşi, he-he! Când m-am uitat mai bine, zicea pe pungă că se face instant. Hait! Unde-au ajuns unii cu tehnologia mămăligii… Dacă şi mămăliga se face ca nessu’, ne-am dat dracu’! Ai boalii macaronari!

Nefiind cu tuciul clasic la îndemână, am ales o crăticioară teflonată, cu fund bombat, şi am pus la fiert vreun litru de apă cu un pumn de sare. După clocotire i-am dat şi câţiva pumni cu mălai de „polentă”. După un minut s-a învârtoşat, iar după alt minut de amestecat am pus o farfurie peste crăticioară şi, vup!, am dat-o cu fundu-n sus. Prieteni vă spui fără exagerare că mi-a răsărit o mămăligă aburindă, fină şi de fain soi coloristic!

Vreme de două piese de pe ultimul şi superbul album al thrasherilor danezi, cât am mai lăsat costiţele la gustuit şi aromatizat, nu m-am putut abţine şi am comis-o: am aruncat pe o farfurioară un cubulete de unt, o bucăţică de telemea ovină şi două linguri zdravene de mămăligă galbenă şi fierbinte. Am zdrobit cu nădejde brânzica, am amestecat cu unt topit şi “polentă”, apoi m-am desfătat alene. Belea, bre, belea pe limbă!

Acuma, dacă tot am speriat foamea, m-am aplecat corespunzător asupra costiţelor. Le-am aranjat fain şi frumos pe grătar şi le-am vârât la cuptor. Sub grătar, evident, am pus o tavă cu apă. Am setat cuptorul pe 186,323 grade şi după un sfert de oră le-am dat la întors. Deja cădea ţigla de pe casă de ce arome nemaiîntâlnite răzbăteau din preafericitul cuptor! După încă zece minute, le-am smuls căldurii cuptorului şi le-am dat la aer, ca să moară cartieru’!

Ceea ce a ieşit se vede mai bine în imagini, da’ s-a simţit şi mai bine la mine în sistem. Nu pot să vă descriu gustul unic al fâşiuţelor crocante de grăsime, nu pot, pentru că ar însemna să vă inundaţi camerele, he-he! Ca metodă de servire am ales o combinată de mămăligă, unt şi brânză de oaie alăturea de costiţele crocante de mieluţ. Reţeta este interzisă manechinelor, fotomodelilor şi celor cu colesterolu’ ca pe mână. Pe restul vă invit să faceţi precum subsemnatu’.

Ptiu!, să nu le deochi, că bune au fost! Aproape că m-am înecat cu salivă, acuma, să dea boala!

Sfert de miel cu gusturi înăbuşite Având motivul şi ocazia (Paştele românesc) am cumpărat de la...
Zacuscă de vinete nărăvaşe şi alte legume luate câte trei Acest preparat, sub formă de Picasso, se dedică Cellei… Se...
Pui în şpagat, încoronat cu cartofi Ingrediente: Die Krupps, un pui de 70 de mii de...

Filme-n linie Trei

Neliniştitu' — Fri, 13 Aug 2010 12:06:41 +0000

Asta a fost o linie de desene animate şi fu chiar bună, pe alocuri.

Cloudy with a Chance of Meatballs (2009)
Un nene, Flint, inventează o chestie de meteohaleală. Interesantă ideea, bună de pus în practică, da’ nu la nivel global, foarte tari personajele (maimuţa-i de belea!), la fel şi fazele cu plouatu’ haleală şi cu mâncarea mutantă (vezi cum turnul Eiffel devine suport pentru senviş), cu primarele idiot şi tatăl cu sprâncenele mai ţapene ca tufele de tuia.
Totuşi personajele semănau cu cele din filmul ăla cu eroina uriaşă, cum pizza mă-sii îi zicea? “Monsters vs. Aliens”! Da’ a mers, aşa, la o sămânţă.

The Princess and the Frog (2009)
Sculă de idee, pe dos de cât ştiam eu că se întâmplase! Gagica pupă broscoiul şi se transformă în broscuţă. De mare efect sunt crocodilul suflător la trompetă, Louis, şi licuriciul în trei dinţi, Ray. Când am văzut-o pe eroina principală, Tiana, dând din voce, am zis că e iar o chestie muzicală,, d-ale americanilor, da’ mai încolo a dat-o ca-n “Aristocats” (mai ştiţi piesa de mare rupere “Everybody wants to be a cat”). Animaţia e faină rău (Disney, ce boala!) iar amestecul de jazz, gospel şi blues face toată atmosfera. Deci, merge şi ăsta!

Planet 51 (2009)
Aici avem de a face cu o planetă cu alieni drăgălaşi, cu personaje îndrăgostite de “Humaniacs” (un fel de “Războiul Lumilor”), unde plouă cu bolovani şi unde aterizează un nene de la NASA, normal. Parcă l-aş mai vedea o dată, că am senzaţia că am adormit de câteva ori. Da’ am reţinut că e bun de văzut când e prea cald afară, da’ ai aer condiţionat. Ah! Şi e simpatic foc căţelu’ cu faţă de Aliens I, II, III, IV… mai erau?
Update: E fain! Luaţi-l! E drăgălaş şi roboţelul Rover, hipiotul Glar e criminal, şi pretenarul Skiff, dar mai bine vă las să-l vedeţi! Aaa… Şi e tare faza cu “Hi Four!”, că aveau 4 degete la mână, he-he!

A Christmas Carol (2009)
Foarte fain realizat, mi-a plăcut tot la el, mai ales personajele animate care semănau cu actorii ce dădeau din voce.
Ştiam povestea lui Dickens, da’ ilustrată în stilul ăsta şi-a pierdut mult din tristeţea vremilor. Altă surpriză mare a fost vocea lui Jim Carrey, care a fost suprapusă peste imposibilul moş Scrooge şi peste cele trei Crăciunuri, trecut, prezent şi viitor. Nu a semănat nici pe departe cu ceea ce eram obişnuit să văd în bufoneriile lui pe care le numeşte filme. Mai bine ar rămâne pe desene.

Astro Boy (2009)
Un filmulete făcut de americani după japonezi. De văzut numai dacă nu aveţi altceva de făcut. Părerea mea…

Up (2009)
Pe ăsta am urmărit să-l văd de când îi făcea reclamă la molu’ 3D de la Apaca, atunci când am vizionat cu fiică-mea “Monsters vs. Aliens”, care, apropo, e drăguţ şi el.
După ce am citit undeva că moşul principal a fost făcut după Spencer Tracy, parcă respectivul partener al lui Katherine Hepburn mi-a părut mult mai simpatic. Luaţi-vă nişte sos chili, câteva pachete cu tortilla şi urmăriţi aventura morocănosului moş Carl ce fuge de urbanizare, alături de simpaticul şi umflatul cercetaş Russell, de Dug, câinele cu zgardă vorbitoare şi ciudatul Yeti-pasăre, Kevin, pe numele său de actor animat.

Cars (2006)
Este mult mai meseriaş cu vocile originale. Nu că aş avea ceva cu alea româneşti, da’ parcă-mi place mai mult ca atunci când se mişcă buzele să fie concordanţă cu realitatea, he-he!
N-am ce să vă spun! L-aţi văzut, sunt sigur, da’ nu strică o revedere la ceva timp, aşa.
Ideea e faină, cu sirop tipic american, da’ uman, totuşi, realizarea e impecabilă, iar maşinuţele sunt irepetabile în manifestări! Sunt fan declarat Guido şi Luigi! Ia să vedeţi de ce! Câ-ceau!

Filme-n linie – Primo tempo Day Watch (2006) O tâmpenie rusească despre Creta Destinului care-ţi...
Filme-n linie Doi Crank (2006) Cred că a fost cel mai amuzant film...
Zacuscă de vinete nărăvaşe şi alte legume luate câte trei Acest preparat, sub formă de Picasso, se dedică Cellei… Se...

Vitrinele de pe Elm Street

Neliniştitu' — Sat, 07 Aug 2010 22:05:38 +0000

Ia să-i ziceţi voi lu’ neica dacă aţi mai lua hăinuţe la copii din magazinele cu vitrine d-astea:

Hai, că-s de dus în beci, he-he!

Se găsesc în Bucureşti Pentru alte nedumeriri, alte nelămuriri şi “altele serele”, vă stau...
AC/DC se întoarce După OPT ani de absenţă, tătuţii de heavy metal au...
Răcoriciu’ – pune aburu’ pe limbă Împins de călduri excesive şi spleen cotidian (Oa-ha! Ce ţapăn...