Neliniştitu' » Speşăl Ghestar

Întoarcerea

Neliniştitu' — Mon, 14 Nov 2011 21:31:40 +0000

Ciuli, Telu, Dudu, Cocoşel, Maricica, Trache, Safta, Pârâică, popa Sacâz, Tiţa, Lupă şi fraţii lui, Nicu şi Leana, Titel, Bălă şi Valerică sunt locuitorii lumii fantastice din afara oraşelor. Visele lor sunt vieţi paralele, iar stările de veghe sunt vise. Oamenii se bucură, suferă, construiesc, dărâmă, fac propagandă, umblă, dar mai ales ascultă. Universurile pe care nimeni nu vrea să le perceapă nu sunt inexistente. În cele mai multe dintre ele obiectele banale au puteri magice şi oamenii modeşti pot deschide căi către lumi nebănuite. Măgarii au un rai şi pământul se îmbolnăveşte, porţile nu se deschid întotdeuna spre aceleaşi locuri şi lumea modernă este păstrată cu teamă la distanţă.

E vorba de “Întoarcerea” unui tare bun prieten, Viorel Zaicu, pe numele său din lumea reală.

Acum în librăriile on şi offline. Cu tot cu număr impar de pagini.

Felicitări maxime şi să dea Domnul ca muza-ţi să nu-şi ia nicicând concediu!

Datorii: Zina, Gabriela Elena, Teo Negură.

O oglindire a sufletului pe coala de hârtie…

Neliniştitu' — Fri, 11 Nov 2011 17:54:02 +0000

Nu ştiu dacă există ceva sau cineva care să te determine să scrii, dar cred că asta este o oglindire a sufletului pe coala de hârtie, aşa cum alţii o fac pe pânză, pe marmură ori note muzicale.

Ştiu că mi-au plăcut tare mult „Basmele românilor” de Petre Ispirescu, pe care le-am citit de multe ori, precum şi „Poveştile nemuritoare”, dar şi cele pe care le auzeam în familie, de la ăl bătrân, tataie-miu, ori taică-miu, ori de aiurea, spuse de vecini sau auzite pe te-miri-unde şi mă gândeam cât de bine ar fi fost să trăiesc toate acele aventuri sau, măcar, să pot să le povestesc şi eu astfel.

Continuarea articolului al cărui protagonist sunt o găsiţi pe Cenuşă de Trandafir.

Datorii: Nea Costache, Teo Negură, Gabriela Elena, Zina, Luna Pătrată.

Hai să ne-auzim vineri seara!

Neliniştitu' — Fri, 04 Nov 2011 10:59:20 +0000

Dragilor şi dragelor, diseară, de la ora 22:00, voi sta de vorbă cu Anamaria Ionescu şi cu ai săi ascultători de “Chef de vorbă” pe Radio Antena Satelor.

Cei cu internet au opţiune de live, iar amatorii de radio clasic se pot acorda pe, citez, următoarele frecvenţe:

153 khz – PENTRU TOATĂ ŢARA

531 khz – Bacău, Brăila, Călărași, Ialomița, Vrancea

603 khz – Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman

630 khz – Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt, Vâlcea

1314 khz – Banat, Dobrogea.

Acestea fiind zise, să ne ascultăm/auzim sănătoşi.

Datorii: Zi na, Teo Negură, Gabriela Elena, Elisa.

Sensibilitate nocturnă

Neliniştitu' — Fri, 09 Oct 2009 21:08:01 +0000

Acu’ o bucată de vreme am primit un mail de la un minunat şi bun prieten, în care-mi povestea că a aflat întâmplător de îndeletnicirea mea internetică şi îşi manifesta surprinderea că am timp şi de aşa ceva, că el nu are nici să respire. Deh, doctor, ce puii mei, io l-am pus?
Ştiam de zeci de ani că el cochetează cu poezia şi l-am rugat să mă onoreze cu niscaiva versuri, lucru care s-a şi întâmplat.
În continuare, vă supun atenţiei două creaţii ale pretenarului meu de-o viaţă, Doru Dediman.

Cine pe cine a salvat? Vom şti?
Cine pe cine iubeşte mai mult?
Cine cui dorul mai ars i-l poartă?
Cine la cine primul a venit?
Ştim doar că o jumătate cu cealaltă jumătate o Lună perfectă au făcut.
Şi simţim că numai în inima celuilalt viaţa poate pulsa.
Iubirea e un sânge în trupul nostru reunit şi renăscut.
Un pas în spaţii gri e uşor de dus când sufletul ţi-e purtat în mâini calde de dragoste.
O vorbă grea din lumea rea e uşor de uitat când inima arde de iubire.
A respira e a iubi pe cel aşteptat acasă.
A fi e a dorui clipă de clipă, cu dor tot mai mare între aşteptări.
A iubi e a trăi cu sufletul în sufletul lui.
A dorui e a preţui la infinit comoara Iubirii găsite o dată-n viaţă.

Petale-mi sunt clipele cu tine…
Privind înapoi, cad în genunchi
şi le adun în căuşul inimii,
Le strâng între mine şi mine,
Le amestec bine cu sufletul,
cu inima,
cu speranţele,
şi zămislesc o singură floare curcubeie.
O ud cu lacrimi de bucurie
şi cu roua proaspătă adunată din urmele
paşilor mei care au căutat până
şi-au găsit rostul odihnei.
Noaptea mă ascund sub secera lunii
şi încep să spun rugăciuni tainice
la lumina pură a stelelor:
“Să fie… Ea să fie… să fie…”
…
De-atunci, ştii noaptea aceea albă,
Fiecare răsărit mă prinde plouându-te cu petale
Din floarea tot mai curcubeie…
De-atunci, ştii noaptea aceea,
În roua zorilor te sărut cu adiere de vânt
şi-ţi şoptesc la ureche, ca o vrajă:
“Eşti… Tu eşti… eşti…”

În Pula şi pe lângă

Neliniştitu' — Wed, 02 Sep 2009 21:34:00 +0000

După câteva problemuţe, am răzbit şi revin în cadrul rubricii de “ghestari” cu ceva proaspăt, făcut de pretena Maia, tocmai în Pula. Mă rog, o mai fi fost ea şi primprejuru’ care este, da’ a dat mai bine la frază ce zisei mai ‘nainte. Prin urmare, pe lângă pozele aferente, o las pe ea să vă zică mai multe, că io avusei concediu fix din… Mulţam fain, Maia!

La “Aquarium Pula” erau broscuţe tare faine. Neliniştitule, ţi-aş fi adus una dacă nu-mi era teamă că mă leagă ăştia şi io îs cam claustrofobă de felul meu, aşa.

Ceea ce m-a frapat cel mai mult au fost drumurile. Le concurează serios pe cele din Germania. Dar vorbim de croaţi, nu de nemţi. Croaţii au toata admiraţia mea. Nu că nemţii n-ar avea-o, dar nu despre ei era vorba în propoziţie. Dacă-mi povestea cineva şi nu vedeam cu ochii mei – io fiind un Toma Necredinciosul convins – aş fi zis că e doar impresia favorabilă de concediu sau imaginea idilică de peisaj de poveste.

Ei, bine, am vrut să fiu cârcotaşă. Nu mi-a ieşit. Toată Croaţia nu mi-a ieşit. Şi-am mers ceva. De la Pula, din nord, până la Dubrovnic. Am căutat cu lupa, dacă nu o groapă, măcar o denivelare, ceva. Sanchi! Nimic! Dar nimic! Cât despre poduri şi tunele, ce să mai zic… Vorbesc pozele în locul meu.

Pe mare am mers cu un nene, Milan, pe numele său. Şi are ceea la noi s-ar numi o afacere de familie. El conduce vaporaşul cu turişti. Soţia lui vinde biletele. Copila lui, de fo doişpe ani, strânge paharele, aduce sucurile, apa şi vinul, care sunt la liber, adică poţi bea, cât te ţine. Tatăl său era bucătarul, pentru că în excursia de 5 ore ai şi prânzul, servit pe vapor.

Milan vorbea fluent patru limbi, trecând de la un grup la altul: croata, engleza, germana şi italiana.
Şi, culmea! Nu aveau nici zâmbetul forţat, acela profesional, ce aduce a grimasă.