În vremuri de legendă am început pe DaewooClub. Inevitabil, a sosit prima lansare (“Joi seara, în parcare”) cu poze multe şi interviu la TVR Cultural (a se observa microfonu’ lu’ tanti, he-he!) şi filmuleţul 1, filmuleţul 2, filmuleţul 3 de pe youtube, graţie pretenarului Viper. Ami, o altă bună pretenară de la DaewooClub, mi-a luat luat un interviu “live” la Antena Bucureştilor, ocazie cu care am fost la 2 secunde să fac pe mine.
Fratele Vaxxi a fost primul personaj care a scris despre carte şi eveniment.
La scurtă vreme, sugestionat şi ajutat de entuziastul Steph, am început să scriu despre cărţile mele şi lansări pe propriu-mi site.
După ceva muncă a sosit şi a doua lansare (“Între două decolări”) pe care, din lipsă de alte mijloace media, am anunţat-o la mine pe site (cu banner, hartă şi tot tacâmul), la DaewooClub, iar pretenarul Vaxxi la el, aici şi aici. Ami, din nou a comis-o şi m-a intervievat cu ocazia lansării de la Nehoiu.
A urmat, la o bună bucată de vreme, cenaclul doamnei Lucia Verona şi disecţia online.
Regina elfelor românce, Oana, a fost atât de încântată de scrierile mele încât m-a menţionat în trei locuri: la ea, tot la ea, dar la Club Fantasy, şi la Feminis.
Amicul Codilian nu s-a lăsat mai prejos şi a punctat şi el.
Erudita şi sufletista mea prietenă, Mădălina, m-a onorat cu alese cuvinte aici, aici şi aici.
Pe la sfârşitul anului trecut am debutat în prestigioasa revistă de literatură “Luceafărul”.
Luna aprilie a anului curent a sosit şi cu primul ecou din afara graniţelor, acesta venind taman din Italia, din partea lui amico Chioru’.
Au urmat Agenţia de Carte (Anonimus, dar e în sală), HotNews (Acelaşi), DaewooClub (strigăt de luptă, via Vaxxi), Cristina (preluare HotNews), Antena 1 (preluare HotNews) şi altele de care nu am aflat, încă.
La final, aflaţi că-mi puteţi găsi cărţile şi pe Catalogul Online al Bibliotecii Naţionale.
Mulţumesc tuturor celor care au scris despre, celor care vor scrie, celor care ar vrea, celor care nu, dar m-au citit că-s fain! Să trăiţi şi să mă citiţi!
Hai, să trăiesc şi eu şi să nu-mi dezamăgesc fanii!
Datorii: Nea Costache, Orry, Gabriela Elena, Cosmin Ştefănescu.
Update: Iote că l-am găsit şi pe Florinete, pupa-l-aş pe el de discret, care băga despre “Joi seara în parcare” tocmai anul trecut, în octombrie. Să trăieşti, bre!







