După ce-am văzut partea a II-a a promiţătorului “Mumia”, mi s-a tăiat zdravăn de filmele cu Brendan Fraser. Dar nu atât de zdravăn încât să nu mă risc şi cu a treia porţie de mumie. Ei, bine, mare greşeală am făcut!
După ce m-am chinuit cu 30 de minute din film, m-am prins de ce frumuşica de Rachel Weisz a zis pas la partea a III-a, dar au prostit-o pe Maria Bello să intre în rolul soţiei distrugătorului de mumii, O’Connell.

Acţiunea e vai de capu’ ei şi parcă au făcut filmul ca să-l bifeze pentru planul cincinal: mumia împărtatului învie sub formă de lavă, face o tură explozivă cu caleaşca imperială prin Shanghai, după care pleacă puţin în căutarea Raiului Tibetan, Shangri-La. După ce aterizează cu o panaramă de aeroplan pe vârful muntelui, făcătorii de bine, purceşi în căutarea aceluiaşi Shangri-La, se plimbă printre vârfurile din Himalaya, ca mine printre blocurile de pe Virtuţii (din Militari, n.a.). Nu mai zic că n-au pic de gheaţă pe ochi, nas, haine şi nici pe blăniţele de la guler. În sfârşit…

Nedumerirea cea mai mare a rămas următoarea: ce dracu’ a căutat tanti Michelle (Yeoh, pe numele ei de naştere, vezi “Crouching tiger…”, “Tommorow never dies” ori “Memoirs of a geisha) şi nea Jet (Li, pe numele lui de băiat, vezi mai multe filme cu cafteală chinezească, de pildă “The One”, “Hero” sau “Romeo must die”) faţă de care aveam o admiraţie, prin filmul ăsta de cacao instant? Să tragă, aşa, o bătălie de un minut la final? Dracu’ ştie. Sau scenariştii. Sau cine puii mei a avut ideea să lanseze o asemenea prostie cu “împăratul dragon”.

Concluzia 1: am pierdut o oră jumate, dar am mâncat un castron de seminţe.
Concluzia 2: ale boale blănuri ecologice, nici apa nu stă pe ele!
Concluzia 3: mai bine vă uitaţi la “Mumia 1″ de 3 ori, decât să vă riscaţi cu penultima şi ultima parte.

Ieri m-a împins plictisul şi m-am uitat pe HBO la cel mai „la mişto” film (văzut de mine) al lui Nicholas Cage, “Ghost Rider”. A fost distractiv, minunat şi m-a inspirat, din când în când, să trag cu ochii la Nat Geo Wild şi felurite mărci de Discovery.

Cu o Evă Mendes în pauză de contracte, care n-a făcut altceva decât să-şi arate formele vreo 10 minute însumate, filmuleţul nu mi-a creat decât o mare întrebare: cine a fost personajul principal? Cage sau scheletul cu autocombustie? Că juma’ din film, nenea cu oasele flăcărind a dat din el acţiune. Şi mi-a mai plăcut faptul că, deşi falangele ăstuia ardeau de încingea lanţu’ folosit atât de eficient ca lasou, nu se întâmpla nimic cu hainele muritorilor de rând pe care Motociclistu’ Flăcărit îi lua de gât la un interviu diabolic. Probabil că majoritatea personajelor Marvel fuseseră date şi lui Cage nu i-a mai rămas decât să facă pe scheletul generator de calorii.

Cu ocazia vizionării acestui filmulete, care nu mi-a spus prea multe nici măcar din punctul de vedere al efectelor speciale, am decis să mă mai bag la o sămânţă în faţa TV-ului şi cu ocazia altor transpuneri după benzi desenate americane, că sunt o groază.
Va urma…