Evident, apare şi poliţia, au loc nişte schimburi drăguţe de informaţii, cuvinte, medicamente, iar lucrurile par a se fi terminat, aşa cum te aşteptai, cu bine pentru hoţi. În mare parte, se întâmplă lucruri bune pentru ei: unul moare, deci scapă de grija banilor şi pârnaie, doi evadează şi nu sunt de găsit, unul se petrece pe Coasta de Azur (deci, intră la categoria „nu e”), unul s-a „liberat” şi scrie o carte despre întâmplare, altul a trecut la budism, dar e tot la bulău, iar ultimul aşteaptă să iasă ca joncţioneze cu ăla de pe Coasta de Azur. Mi-a mâncat o oră jumate din timp, dar cel puţin nu mă mai risc să-l văd vreodată.
Singurul lucru cu adevărat bun din film l-a reprezentat Tiffany Mulheron. Din păcate a avut un rol de două minute.

Filmul e drăguţel, te ţine cu pumnii la dantură un piculeţ, are nişte idei interesante pentru cei din branşă (nu te ducea gândul că se poate băga o bombă în muştiucul unei trompete!), explozii, efecte, “siuspans”, dar, cel puţin din punctul meu de vedere, a dat-o cu mucii-n fasole când am văzut că vocea de femelă cu care vorbise Shia, Michelle şi alte personaje apărute prin tot filmul, era de fapt un ditai calculatoru’ cu o pupilă enormă, ce aducea a ochiu’ din Mordor, atotvăzător şi cunoscător, şi care e spart cu voluptate şi voioşie de personajul principal masculinic, dacă mai ţin bine minte. Sau nu? Dacă chiar nu aveţi de ales altceva, urmăriţi-l şi veţi afla şi cine a spart cu adevărat ochiul digital.
În film apare pe undeva, într-o pauză de contract, bănuiesc, şi fostu’ soţ al Buzgelinei, Billy Bob Thornthon.

Prima impresie: puţin cam întunecat în varianta 3D (cu ochelarii pe nas), decât doi “D” (fără ochelari, dar ceţos ca vizionare), dar efectele pe 3D sunt de belea, câteodată, ai senzaţia că se întâmplă chiar în faţa ta şi, din instinct, îi fooţi una-n cap celui dinaintea ta. Bine că am ales “Bolt” şi nu altceva, vezi impresia următoare.

A doua impresie: cel mai mare neajuns au fost vocile româneşti care au dat sunet lui Bolt, câine cu univers propriu (Ianţu), Mittens, pisică rea (Mihaela Rădulescu) şi Rhino, hamster de mare efect (Dani Oţil). Dintre toţi, cel mai tare mi-a plăcut vocea ăluia de-a luat-o pe Mihaela la… şi în garsoniera lui “feng-shui”, Oţil. Acuma, noi nu ne-am fi dus la un desen animat, dar am avut de ales între unul de groază, cu târnăcoape în cap (My bloody Valentine), încă unul de groază, al cărui nume îmi scapă, şi ăsta cu câinele Ianţu.

A treia impresie: cel mai agasant ingredient din film a fost vocea românească a lui Penny, fetiţa pe care Bolt o are parteneră în filme. Falsă ca sânii Queridei, lipsită de inflexiuni ca blatul de pe birou şi plată ca apa de chiuvetă, care dracu’ a fost?

Ultima impresie: filmuletele e simpăticel foc, dar mai interesant era cu vocile originale, fie ele şi doi de D.