Neliniştitu' » Ochelarii profanului

În aceeaşi idee…

Neliniştitu' — Sat, 02 Oct 2010 22:05:39 +0000

… cu precedentul articol am constatat o leapşă a Zamolxisului Canadian, de-acu’ ceva vreme, referitoare la filme româneşti şi bune.
Mi se pare nedrept, ca să nu zic aberant, să te opreşti la 10 filme româneşti faine. Doar am pus mâna să enumăr câteva şi, cum mă opream, îmi şi aduceam aminte încă 3-4-5. Ia, luaţi d-aci preferinţe meseriaşe Made in Romania:

Comedii ori un fel de comedii
Nea Mărin miliardar
E pericoloso sporgersi
Restul e tăcere
Balanţa
De ce trag clopotele, Mitică?
Cuibul de viespi
Buletin de Bucureşti
Operaţiunea „Monstrul”
Filmele cu „Ardelenii”
Filmele cu BD
Secretul lui Bachus
Filmele cu „bobocii”
Căsătorie cu repetiţie
O scrisoare pierdută
Grăbeşte-te încet

De copii
Veronica
Maria Mirabela
Păcală
Amintiri din copilărie
Toate pânzele sus
Cireşarii
Declaraţie de dragoste
Haiducii lui Şaptecai

De oameni mari
Moromeţii
Actorul şi sălbaticii
Pas în doi
Senatorul melcilor
Ion

Istorice
Burebista
Columna
Dacii
Horea
Iancu Jianu
Nemuritorii
Mihai Viteazul
Muşchetarul român
Cantemir
Ştefan cel Mare
Fraţii Jderi
Neamul Şoimăreştilor
Buzduganul cu trei peceţi
Săgeata căpitanului Ion
Vlad Ţepeş
Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu
Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte
Noi, cei din linia întâi
Ultima noapte de dragoste
Am fost 16
Pentru patrie
Prin cenuşa imperiului
Sfânta Tereza şi diavolii

Multe mai sunt, da’ nu mai insist. Mulţumit nea Zamolxise?
Ştiţi că io n-o dau la nimeni, da’ puteţi să emanaţi idei şi contraidei, he-he!

Datorii: Hob bitu, Va ni a, Orfiv.

Filme-n linie Patru

Neliniştitu' — Sat, 25 Sep 2010 22:05:18 +0000

Public Enemies (2009)
Varianta americană a filmelor cu haiduci. Ăsta fiind al nuştiucâtelea film despre vestitul John Dillinger, dar de departe cel mai mişto. De ce? Păi, primul motiv ar fi din cauza lu’ Marion Cotillard (doamnele întâi!), pe care o iubesc şi care e o finuţă şi o drăguţă şi o bunuţă. Al doilea, da, evident, ar fi nenea Depp, un şarmant, un elegant, un galant şi pentru că-i stă atât de bine în rolul de dur. Al treilea ar fi costumele şi decorurile şi maşinile şi toată atmosfera din perioada aia tumultoasă.
Un film care nu plictiseşte deloc pe cele două ore. Cel puţin, pe mine nu m-a.

A Good Year (2006)
De la „Gladiator” nu cred, hai să nu exagerez, da’, repet, nu cred că am mai văzut un film cu nea Crowe, care să-mi placă aşa de mult. O fi din cauza aerului de Provence, nu ştiu, cert e că l-am gustat până la ultimul minut.
Peisajele sunt superbe, atmosfera e de vacanţă veşnică, iar de Marion Cotillard, v-am mai zis, e sexy, bună, frumoasă, franţuzoaică şi are bistro. Mă rog, personajul, nu contează…
Muzica e faină rău, lumina din film e de extremă magie, tată, iar Tom Hollander (Pride and Prejudice, Valkyrie, Pirates of the Caribbean) e delicios pe alocuri, mai ales când vine la moştenirea provensală a lu’ Crowe. E de revăzut, zău!
V-am zis că vreau şi eu o viaţă d-asta?

Chéri (2009)
Un film despre curtezane cu o Michelle Pfeiffer absolut fermecătoare. Era mama lor, surori şi fraţi, femeie de femeie, a boalii să fie ea!
Foarte mişto prins aerul la ceea ce a fost Belle Époque, cu clădiri, maşini, caleşti, veselă, mobilier, ca să nu mai zic de costume. Cât dracu’ au muncit omuleţii la un costum d-ăla pentru o scenă de un minut?
De mare neinspiraţie mi s-a părut băieţelul Rupert Friend, nimerit dracu’ ştie cum în rolul lui Chéri. Mă rog, eu nu sunt specialist, sunt doar văzător de filme, dar habar nu am ce a vrut să spună autorul prin intromisionarea lu’ puştiulică ăla urât în braţele lu’ tanti Pfeiffer.
Face parte din genul de filme pe care nu-l voi mai revedea.

Mediterraneo (1991)
Sculă de film cu nişte trupări macaronari ce rămân câţiva ani pe o insulă grecească, un rai pe Pământ, nu alta! Subiectul este nimicitor de fain, iar soldaţii, în manifestările lor tipic italieneşti, sunt de mare belea.
Peisajele sunt dumnezeieşti, ăia joacă de zici că eşti cu ei, acolo, iar Vana Barba este cireaşa de pe tort. Sexy rău, tată! Dacă nu pentru căsuţe albe, mare nefiresc de albastră, nebunia subiectului şi a jocului actoricesc, măcar pentru madama asta uitaţi-vă la film!
De revăzut într-un peisaj corespunzător, cu câteva tanti Vana plutind prin preajmă…

The Truman Show (1998)
Filmul atacă o nebunie de idee, dar, uitându-mă afară, nimic nu mi se mai pare anormal. Un reality show de proporţii uriaşe îl are ca subiect pe bietul Truman, reprezentat de Jim Carrey. Şi toată acţiunea stă pe Truman, normal, care se prinde că ar cam fi artificială lumea în care se învârte el şi, uşor-uşor, îi vin idei de ducă.
Filmul m-a plictisit oarecum, dar sfârşitul a fost ca lumea. Da, mie-mi plac alea cu happy end, ca să fim bine înţeleşi.
Recomandat personajelor mult mai culte decât subsemnatul.

The Rebel (2007)
O tâmpenie cu karate vietnameze! Piei, drace!
De recomandat la duşmani şi duşmance, he-he!

Va urma.

Datorii: Caius, Va nia.

Filme-n linie Trei

Neliniştitu' — Fri, 13 Aug 2010 12:06:41 +0000

Asta a fost o linie de desene animate şi fu chiar bună, pe alocuri.

Cloudy with a Chance of Meatballs (2009)
Un nene, Flint, inventează o chestie de meteohaleală. Interesantă ideea, bună de pus în practică, da’ nu la nivel global, foarte tari personajele (maimuţa-i de belea!), la fel şi fazele cu plouatu’ haleală şi cu mâncarea mutantă (vezi cum turnul Eiffel devine suport pentru senviş), cu primarele idiot şi tatăl cu sprâncenele mai ţapene ca tufele de tuia.
Totuşi personajele semănau cu cele din filmul ăla cu eroina uriaşă, cum pizza mă-sii îi zicea? “Monsters vs. Aliens”! Da’ a mers, aşa, la o sămânţă.

The Princess and the Frog (2009)
Sculă de idee, pe dos de cât ştiam eu că se întâmplase! Gagica pupă broscoiul şi se transformă în broscuţă. De mare efect sunt crocodilul suflător la trompetă, Louis, şi licuriciul în trei dinţi, Ray. Când am văzut-o pe eroina principală, Tiana, dând din voce, am zis că e iar o chestie muzicală,, d-ale americanilor, da’ mai încolo a dat-o ca-n “Aristocats” (mai ştiţi piesa de mare rupere “Everybody wants to be a cat”). Animaţia e faină rău (Disney, ce boala!) iar amestecul de jazz, gospel şi blues face toată atmosfera. Deci, merge şi ăsta!

Planet 51 (2009)
Aici avem de a face cu o planetă cu alieni drăgălaşi, cu personaje îndrăgostite de “Humaniacs” (un fel de “Războiul Lumilor”), unde plouă cu bolovani şi unde aterizează un nene de la NASA, normal. Parcă l-aş mai vedea o dată, că am senzaţia că am adormit de câteva ori. Da’ am reţinut că e bun de văzut când e prea cald afară, da’ ai aer condiţionat. Ah! Şi e simpatic foc căţelu’ cu faţă de Aliens I, II, III, IV… mai erau?
Update: E fain! Luaţi-l! E drăgălaş şi roboţelul Rover, hipiotul Glar e criminal, şi pretenarul Skiff, dar mai bine vă las să-l vedeţi! Aaa… Şi e tare faza cu “Hi Four!”, că aveau 4 degete la mână, he-he!

A Christmas Carol (2009)
Foarte fain realizat, mi-a plăcut tot la el, mai ales personajele animate care semănau cu actorii ce dădeau din voce.
Ştiam povestea lui Dickens, da’ ilustrată în stilul ăsta şi-a pierdut mult din tristeţea vremilor. Altă surpriză mare a fost vocea lui Jim Carrey, care a fost suprapusă peste imposibilul moş Scrooge şi peste cele trei Crăciunuri, trecut, prezent şi viitor. Nu a semănat nici pe departe cu ceea ce eram obişnuit să văd în bufoneriile lui pe care le numeşte filme. Mai bine ar rămâne pe desene.

Astro Boy (2009)
Un filmulete făcut de americani după japonezi. De văzut numai dacă nu aveţi altceva de făcut. Părerea mea…

Up (2009)
Pe ăsta am urmărit să-l văd de când îi făcea reclamă la molu’ 3D de la Apaca, atunci când am vizionat cu fiică-mea “Monsters vs. Aliens”, care, apropo, e drăguţ şi el.
După ce am citit undeva că moşul principal a fost făcut după Spencer Tracy, parcă respectivul partener al lui Katherine Hepburn mi-a părut mult mai simpatic. Luaţi-vă nişte sos chili, câteva pachete cu tortilla şi urmăriţi aventura morocănosului moş Carl ce fuge de urbanizare, alături de simpaticul şi umflatul cercetaş Russell, de Dug, câinele cu zgardă vorbitoare şi ciudatul Yeti-pasăre, Kevin, pe numele său de actor animat.

Cars (2006)
Este mult mai meseriaş cu vocile originale. Nu că aş avea ceva cu alea româneşti, da’ parcă-mi place mai mult ca atunci când se mişcă buzele să fie concordanţă cu realitatea, he-he!
N-am ce să vă spun! L-aţi văzut, sunt sigur, da’ nu strică o revedere la ceva timp, aşa.
Ideea e faină, cu sirop tipic american, da’ uman, totuşi, realizarea e impecabilă, iar maşinuţele sunt irepetabile în manifestări! Sunt fan declarat Guido şi Luigi! Ia să vedeţi de ce! Câ-ceau!

“The proposal” la Cinema Drive-in Băneasa – Prima înfăţişare

Neliniştitu' — Sun, 23 Aug 2009 21:46:03 +0000

Auzisem, dar nu văzusem. Prin urmare, ne-am luat avânt şi pe la 19:30 am tăiat-o către locul respectiv. Am avut emoţii cu ajunsul, dar la primul giratoriu, ăla de faci dreapta către IKEA, Mall şi Carfur, e un indicator care-ţi arată pe un’ să te abaţi. Mergi sute bune de metri şi ajungi la un loc imens, neasfaltat, cu jaloane ca la poligonu’ auto, la intrarea căruia nişte neni te îndeamnă către nişte gherete să dai banu’. Curios moment aici, pentru că lozu’ e 20 de lei duminica şi 15 lei în curs de săptămână, de persoană, of course.

Fază tare
Gagica de la casă se uită la noi şi mă întreabă: „Două persoane?”. „Nu”, zic, fără a clipi. „Ea nu se uită, a venit să doarmă, că are chef în vecini!” O clipă a părut să mă creadă, he-he!

Am intrat şi ne-am aşezat pe rându’ doi, central, cam la vreo 30-40-50 de metri de un ecran uriaş, aşezat pe un perete de mall. Am vrut să ne aşezăm pe primul rând, dar ne-am liniştit. L-am întrebat pe un badigard care ne aranja la maşini, p-acolo, dacă vine un gipulean în faţa mea? Mi-a arătat râzând locu’ gipurilor: pe ultimul rând, la vreo 30-40 de metri de mine, he-he! M-am simţit pentru prima oară respectat , în Matizu’ meu de viaţă!

Plăteşti, laşi maşina şi poţi să te duci unde vrea muşchiu tău, chiar şi la mall, după ce-ţi pune unu’ ştampile pe bilete. De menţionat că trebuie să fii la apel la ora ce scrie pe bilete (21:30).
În perimetru se află şi un chioşc mare care vinde cole, snacsk’uri şi etc-uri, dar numai pe bani lichizi.

Sonorul vine pe radio la 95.6 MHz. Se aude belea! La fel se şi vede!
Nu ai voie să faci poze! Nu se aprind farurile de nici o culoare. Nişte neni au fost foarte persuasivi cu şoferul unui A6 care nu vroia să stingă poziţiile.

Acuma, un pic despre “The Proposal”…
A fost exact genul de film pe care l-aş fi văzut într-un astfel de cinema: cu un Ryan Reynolds care te omoară numai din mimică, o Sandra Bullock bună rău de tot, fraţi şi surori, ce bagă şi un pic de nud, dar plină de umor şi sensibilitate, un căţel ca un balon de săpun, o bunică de 9 decenii şmecheră, un nene hispanic, cred, care era striper, popă şi vânzător la magazin, şi, la final, sirop american din belşug. Evident, totul se termină absolut pozitiv, da?

Cineva zicea că nu e comedie, e dramă şi, privit de la jumate înspre început, aşa mi-a dat senzaţia că e.
Una peste alta, a fost ce ne trebuia pentru o seară de duminică, ţinând cont că mâine începem o săptămână plină de belşug şi de lumină, dar doldora de neprevăzut.
La ieşire a fost niţică îngrămădeală, da’ dacă laşi meltenii să se bage peste jaloane şi s-o ia înainte, poţi ieşi civilizat şi frumos prin praful pe care l-au ridicat în urmă-le.

Concluzia: mai mergem, că e mai ieftin ca la cinemaurile multiplexe şi poţi să-ţi laşi şi scaunul pe spate, he-he!

Filme-n linie Doi

Neliniştitu' — Wed, 17 Jun 2009 06:46:37 +0000

Crank (2006)
Cred că a fost cel mai amuzant film cu Statham pe care l-am vizionat, persoana mea fiind o mare fană a lui de când l-am văzut în primul „Transporter”.
Statham este injectat cu „ciainiz şit”, o chestie care l-a făcut subit şi definitiv dependent adrenalină. Care vasăzică, dacă nu era permanent în priza acţiunii, dădea ochiu’ peste cap. Odată introducerea făcută aflăm că Statham este un băieţaş rău, care se ocupă cu aruncatu’ glonţului către cei care-l incomodează pe şefu’ lui, un hispanic, normal. Taman când vroia să se lase de meserie din cauza gagicii lui blonde (Amy Smart) şi, în acelaşi timp, posesoarea unui posterior fulminant, îl injectează ăla cu spanac chinezesc şi-i pune viaţa-n curent trifazat.

Eh, şi tot filmul se bazează pe soluţiile găsite de personajul lui Statham ca să se menţină foarte viu şi să se răzbune pe piţifelnicu’ de i-a făcut pocinogu’: energizante, şocuri electrice, băgat mâna în aparatul de încălzit senvişuri, condus maşineta extrem, bătut negrii la ei acasă etc. Două faze merită toată atenţia: cea în care Statham este în îmbrăcat doar cu un halat lejer, fără chiloţi, şi ia la călărit motorul unui poliţai, şi cea în care o ia la călărit pe Amy, ziua-n amiaza mare, într-o piaţă full de chinezoi care-şi vedeau de cotidianul lor.

Transporter 3 (2008)
Cel mai naşpa din cele trei. Statham se trezeşte cu un Audi în casă, iar în Audi o gagică roşcată cu brăţară magnetică şi teribil de explozivă. Gagicuţa se dovedeşte a fi odrasla, dacă mai ţin bine minte, unui mare mahăr din guvernul Ucrainei, şi fusese răpită de unii răi ca să-l forţeze pe tac-su să semneze nişte acte prin care se permitea depozitarea unor deşeuri teribil de toxice. Nu se mai întâmplă nimic rău pentru ucraineni, pentru că răpitorii au proasta inspiraţie să-l ia pe Statham şofer şi să-i atribuie şi o brăţară împrăştietoare. Evident, între Statham şi roşcată îşi bagă Cupidon capu’ la săgeată, dar numai după ce tipa e martora unui recital de cafteală dat de Statham. Asta m-a făcut să deduc că dacă te duci la Kiev şi reuşeşti să-l baţi pe unu’, instant se agaţă de prohabul tău vreo două duzini de ucrainence înfierbântate.

Ce s-o mai întind, câştigă binele, ăla nu semnează, tartorul răpirii explodează cu brăţara lui Statham, iar finalul ni-l înfăţişează pe simpaticul Colombo francez într-o barcă, dând la peşte cu pretenul american. Numai că personajul lui Statham nu avea nevoie de peşte, pentru că la el trăsese păstruga ucraineană, care-şi face apariţia în barcă taman înainte să scrie „Fin”.

The Last Legion (2007)
Filmul se duce în anul 460 AD, când goţii lui Odoacer năvălesc în Roma şi ucid mai tot ce le iese în cale, inclusiv părinţii lui Romulus Augustus, băieţaşul din cauza căruia s-a făcut filmul. Copchilul este închis pe Insula Capri, dimpreună cu tutorele lui, Ambrosinus, jucat de Ben Kingsley. Colin Firth, în rol de mare general roman, ajutat de, surpriza emisiunii, indianca Aishwarya Rai în chip de mare cunoscătoare de arte marţiale aflată în slujba Constantinopolului, reuşesc să-l ia pe băiat şi s-o taie în Britania, unde cică mai aveau romanii o legiune.

După peripeţii ajung acolo şi constată că legiunea nu mai era, că romanii, de atâta aşteptare se plictisiseră şi o puseseră cu femeile de prin partea locului, întemeindu-şi familii şi rosturi care nu aveau de a face cu ce gărgăuni avea Romulus Augustus prin cap. Până la urmă, în urma ameninţării goţilor lui Odoacer, care luaseră de demult urma fugarilor, se dau romanii plecaţi dintre sânii nevestelor şi le dau o mare bătălie barbarilor. Eh, atunci Colin Firth se însoară cu indianca, Romulus Augustus şi-a zis Pendragon, Ambrosinus devine, peste ani, Merlin şi se lămureşte de unde vine numele legendarei săbii “Excalibur”.

În afară de Ashwarya, care se mişcă absolut aiurea în scenele de bătaie, montajul nereuşind în totalitate să acopere stângăcia mişcărilor (normal, ea cântă şi dansează în filmele de la Boliud, iar ăştia de la Holiud o îmbracă bărbăteşte şi o pun să se bată), ceilalţi îşi fac treaba corect, dar filmul nu e nici pe departe pe măsura trailerelor, he-he!

Vanity Fair (2004)
Desfăşurat la începutul secolului al XIX-lea, filmul ilustrează cam care era treaba prin societatea englezească a acelor vremuri şi lupta acerbă a unei orfane pentru a accede la masa bogaţilor. Eu am l-am văzut ca o variantă din vremea războaielor napoleoniene a lui “Working girl” – “O femeie face carieră”, ăla cu Harrison Ford şi Melanie Grifith.

În afară de faptul că, aici, fata cu nume de veselă, Reese Witherspoon, a demonstrat că poate fi şi actriţă adevărată, renunţând la prostiile “legally blonde”, că poate avea ţâţe şi poate fi şi sexy, filmul merită văzut pentru excelentele decoruri, opulentele costume, dar şi pentru energia, şarmul, optimismul şi inteligenţa cu care Reese îşi dotează personajul. Totuşi filmul nu e roz, are destulă trădare şi curvărăsie cât pentru zece filme la un loc, de am stat să mă întreb dacă era mai bine atunci sau mai rău acum?
N-am regretat că l-am văzut, dar nu cred că l-aş revedea prea curând.

Flawless (2007)
Dacă n-aveţi ce face, afară plouă sau e frig de-ţi crapă capu’ şi nu vreţi să ieşiţi din casă, dar nici nu găsiţi nimic interesant de făcut, puteţi să vă adânciţi starea de rahat urmărind acest film cu Michael Caine şi Demi Moore, unde e vorba despre furtul unei căruţe cu diamante.
Lucru bun: sigur veţi căpăta optimism, veţi bea 3 pahare de vin roşu, veţi avea un somn uşor şi bun sau pur şi simplu abia veţi aştepta să ieşiţi din casă, indiferent de vreme şi de stare. Eu am ieşit alergând!