A trecut vremea şi a venit rândul amicului Krossfire, care m-a omorât cu o chestie pe cât de plăcută, pe atât de solicitantă la memorie, degete şi timp.
Io le voi expune p-alea ce fuck să tresalte celula-n mine când le proptesc în difuzoare la vataj maximal. Deci, vă avertizez că urmează un ditai articolu’, pe care sper să aveţi răbdare să-l parcurgeţi, în ciuda faptului că unii dintre voi nu sunt de meserie, he-he! Numai Krossfire e de vină, pe el, deci!

Să debutez în afirmaţii cu tătuţii australieni ai metalului clasic şi zic aci de Angus Young & Co.
Revelaţia australiană mă lovea fix acu’ vreo 28 de ani direct şi decisiv cu cel ce va rămâne unul dintre albumele mele cele mai dragi: “Back in black” – 1980. E fără cusur ca forţă, ritm, sunet, iar vocea lui Brian Johnson nu va mai suna niciodată ca turnată-n fontă.
Nu pot să nu-i menţionez pe “dobermanii” de la ACCEPT, cu al lor “Metal Heart” (1986), o mare sculă de album, pe care l-am ascultat înzecit şi încă îl mai bubui prin Matizete.
Schimbăm un piculeţ genul şi amintesc conesiorilor de ANNIHILATOR (“Never, neverland” – 1990), ANTHRAX (“Fistful of metal” – 1983) şi ultimii, dar nu cei din urmă, superdinamitele daneze de la ARTILLERY. “Terror squad” (‘87), “By inheritance” (‘90), dar, mai ales, ultimul lor album, “When death comes” (2009) sunt de-a dreptul superbe şi demonstrează, o dată în plus, că thrash-ul încă mai are multe betoane de dărâmat… Neapărat căutaţi-le şi dacă nu v-or plăcea, nu mai dau nici o bere, he-he!
Vă mărturisesc că sunt fan ALTAR, trupa lui Ghost, pe care am văzut-o într-o deschidere de Megadeth, cred, nu mai ştiu exact… Aha! La Sepultura, la Arene, în 2003! Tare îmi plac albumele clujenilor: “The last warning” (‘93), “Respect” (‘95) “Born again” (‘98) şi “Atitudine” (2006). Sunt de urmărit în concert: explodează pur şi simplu pe scenă!
Citeste in continuare:  "Revista metalică de front"

Citeam deunăzi că, fix cu 6 zile înainte de a începe, “s-a amânat” unicul şi cel mai ţapăn eveniment metalic care trebuia să aibă loc pe meleagurile româneşti, Rock City Open Air, pe numele său de naştere defunctă… Din totalul de câteva zeci de trupe (zvonării zic că numărul bătea frumos către 60), vroiam neapărat să văd cel puţin jumate, începând cu trupa mea de suflet Overkill şi continuând cu Primal Fear, Onslaught, Brainstorm, Edguy, Dew Scented, Lake of Tears, şi alte câteva zeci de trupeţi adevăraţi.

Nu mă mai miră nimic, o iau ca atare, asta-i ţara, asta-i eticheta, ăsta-i căcatu’ în care ne aflăm. Trebuie să mă reorientez către Kavarna, că primaru’ bulgăresc d-acolo ştie, tată, ce să facă şi să ţină unul dintre cele mai ţapene Monsters of Rock din Europa!

Curioşii  pot afla despre întreg spanacul de pe site-ul RCOA.

Stârnit acum câteva zile de un mail primit de la Maximum Rock , am pus mâna pe ultimul album (sau primul, sub noua denumire) al nebunilor de la Steel Panther. Ei, bine, surpriza a fost totală şi de efect colosal: băieţii au reuşit la fix un album desprins din gloria metaliferă de acu’ vreo două decenii jumate, care sună a Van Halen, Whitesnake, Motley Crue, Bon Jovi, Extreme, Poison ori Guns’n'Roses. Mergând pe site, am remarcat că imaginea nebunilor este d-acolo, din vremuri, fiecare imitând pe unul sau mai mulţi dintre trupeţii formaţiilor amintite. Mă rog, un pic exagerată, he-he!

Tipii sunt ultra-fresh, puşi pe miştouri grele, au o energie mai ceva ca bateriile de iepuraşi atletici, parodiază la greu, dau suzeta la câţiva (Enimen, Dre, 0,5$, Britney), au umor cât caru’ lu’ Ţuicilă (un văr de-al lui Berilă de la noi, de la Nehoi), iar versurile sunt pentru urechi insensibile la mai romanticele “fuck”, “blowjob”, “cock”, “suck my balls” etc.
Dacă vă împinge dracu’ metalifer şi mergeţi pe iutub o să remarcaţi ce concerte de mare distracţie oferă demenţii.

Piesele nu duc total lipsă de originalitate, sunt melodioase, în forţă, chitara sună ca-n vremuri adolescentine, basu’ e curat şi loveşte-n plex, iar toba e mai ţapănă ca aia de-o face tataie de Crăciun. Merg perfect pe volum maxim, drum lung şi-o gagică bună, nebună şi dornică, în dreapta sau oriunde…
Ia, băgaţi aici nişte volum şi căraţi-vă, boalii, în vacanţă!

Poza e luată d-acolo, de la ei.

He-heee, dragii mei, aşa s-a făcut că la vreo oră de după sfârşitul celor de la Holyhell, s-a produs debutul primului şi îndelung aşteptatului concert al celei mai zgomotoase trupe din lume, “The Kings of Metal”, Manowar. S-a auzit în boxe că din SUA a sosit Manowar şi nici n-am ştiut ce m-a lovit, că cei patru cavaleri metalici au izbucnit cu lumini, chitare şi tobe,  trezindu-mă brusc şi dur direct într-o piesă dragă mie, “Manowar” (Battle Hymns – 1982). Fără pauză şi text am intrat în altă preferată, “Blood of My Enemies” (Hail To England – 1984).
Citeste in continuare:  "Full Metal Sunday Two – The Kings of Metal – MANOWAR"

Deşi scria pe bilet că accesul e de la 4 după-masa, la şi un sfert, când am ajuns eu acolo, deja se întâmplau kazahtanezii de la Ulytau. Despre ei nu auzisem până să citesc că sunt deschizători de duminică la Bestfest, dar, spun cu mâna pe inimă, că au fost prima revelaţie metaliferă a zilei de ieri. Ei zic că sunt trupă de folk metal, măcinând o vioară, o dombra (o cobză de pe la ei din sat) şi o chitară.
Citeste in continuare:  "Full Metal Sunday One – Ulytau, NeXus, Thunderstorm, Trooper, Hollyhell"

Aşa a grăit vocea unică a titanului bass-ului metalic, Lemmy Kilmister, care a apărut brusc pe uriaşa scenă de la Romexpo, astă seară (02.07.2009), în jur de 8 jumate. La o secundă distanţă s-au teleportat, total degajaţi şi zâmbitori, Phil Campbell, chitaristul iadului, şi Mikkey Dee, tobarul dinamită.
Nu cred că am asistat vreodată la un concert unde trupeţii să vină pe scenă într-un relax şi o bucurie totală, şi să cânte cu o poftă de parcă ar fi lucrat la stat şi le-ar fi dat Boc mărire de salariu.
Sunetul chitarei lui Campbell, combinat cu bass-ul înnebunitor al tătuţului forjei englezeşti, Lemmy, a fost oţel-beton, iar rimtul supersonic impus tobelor de Mikkey Dee, m-au dus în Nirvana Metalelor Grele şi acolo m-a lăsat…
Citeste in continuare:  "We are MOTORHEAD! We play Rock ‘n’ Roll!"