Aici puteţi să vă delectaţi cu neasemuitele poveşti ale lui Ion Creangă, începând cu Ivan Turbincă, Fata babei şi fata moşneagului, Dănilă Prepeleac şi terminând cu Amintirile din copilărie, basmele lui Petre Ispirescu (Tinereţe fără bătrâneţe, Aleodor împărat sau Greuceanu), cele ale lui Eminescu, Nicolae Filimon, Slavici, Andersen ori ale fraţilor Grimm.

Scotocind mai bine prin cămară, am descoperit poveşti video şi audio, tot felul de ghicitori, scenete, desene animate (Tom şi Jerry, Pantera Roz şi, pentru cunoscători, minunatul Nu pagadi), fabule, ba chiar şi alfabetul ilustrat şi asezonat cu poezele faine.

Mie mi-a plăcut tare mult, de-aia vă şi zisei de el, iar dacă vă place, luaţi-l la voi.

Hai, să trăieşti, nene Radule, că m-ai redat în mintea copiilor, he-he!

Instructiv-educativ: Zina, Teo Negură, Dana, Gabriela Elena, Zinnaida.

Related posts:

1. Poveşti de Buzău – La doctor I
2. Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi consumul de sare, zahăr şi maşini!
3. Poveşti de Buzău – În microbuz

„Aha, aha, Miron, ăla de pe Vale, cum să nu!”, îi scurtez eu suferinţa pauzei de memorie. „Aşa… Şi îi cer lu’ ăla lămuriri, şi mă pune să scriu, îmi dă adrese, persoane de contact, telefoane, mă rog, tot ce ştia el, ca s-o ajut pe proastă. Şi-o sun şi-i turui toate alea în telefon dintr-o suflare, că, na, eram îngrijorată! După ce-am terminat, numa’ ce-aud tuta că râdea de-mi sărea mobilu’ din mână. Ce crezi că era, de fapt?” „???”, tac eu. „Îi luase Asistenţa copiii, da’ nu p-ai ei din casă!” „Da’ p-ai cui, bre?”, mă manifest şi eu intrigat. „P-ăia din joc, tu!” „Ce joc, mami?” „SIMS, bă, dobitoaca juca SIMS! A dreacu’, s-a ajuns şi asta! Nu ştia cum să-mi spună că şi-a luat calculator, bă, tuta boalii!”

Datorii: Teo Negură, Luna Pătrată, Zina, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena.

Related posts:

1. Aventurile pretenarului motociclist
2. Util sau bizar?
3. Despre sperieturi – Episode II

“Nu, mami, lasă că vin io, o dregem! Da, da! Sigur!”, se auzea pretenarul meu dinăuntru. Vorbea cu şefa de la el de la firmă, care-i devenise gagică după vreo două săptămâni de la angajare. Evenimentul se produsese în urmă cu aproape un an, prin vară, şi mă bucurasem pentru el. Tipa era de prin Constanţa sau Tecuci, ori se născuse pe undeva din astea două şi trăise în ălălalt, nu mai ştiu. Era bunuţă fizic, avea casă pe deal, cu livadă de meri şi pruni, banu’ cât casa, mai mare ca el cu vreo opt primăveri, plus alte calităţi pe care Greierică nu le intuise la momentul premergător intromisionării în patul ei. Cea mai grea calitate a madamei era că făcea o instrucţie cu Greierică de-i accelera chelia, era ăsta turbat, nu ştia pe unde să dispară şi, de vreo trei luni, căuta soluţii să scape de ea. “Bă”, îmi zicea el într-un răstimp când scăpase de sub supraveghere, “mă simt ca la BeDeu (BD – Batalion Disciplinar, adică), să dea boala! Nu pot să fac stânga sau dreapta fără să ştie ea, mă culc, mă scol, mă aia, mă ailaltă, numa’ după cum vrea ea, nu mai pot, mă erodează fizic şi mental! Serviciu-i bun, na, mai ales pe vremea asta, banii-s frumuşei, da’ caut o soluţie să-i dau papucii, că mor de tânăr, dă-o drecu’ de treabă!”

Aşa, şi cum spuneam, mă pregăteam să intru pe uşă, când Javroche face o mişcare de încurcare, mă împiedic de el şi buf!, năvălesc cu toate kilele personale peste conversaţia lu’ Greierică. Pechinezul a urmat mişcarea pantalonului de care era agăţat, a făcut o tumbă veselă şi a aterizat neanuţat taman în capul pretenarului meu. Ăsta, surprins total şi ireversibil, a scos un “Ueaaa!” sănătos, a aruncat receptorul cât colo şi s-a răsturnat cu scaun cu tot. “Ce pizda mă-tii intri, bă, aşa? Nu te-a învăţat mă-ta cum să intri în case boiereşti?”, se răsti Greierică scuipându-şi în sân şi adunându-şi fizicul pe canapea. “Fi-ţi-ar a dreacu’ pisica asta lătrătoare!”, exclam după ce egalez forţele şi-mi revin în echilibru stabil. “Hai, să trăieşti!”, mă arunc şi eu pe canapea, întinzându-i mâna. “Ce draci ai înţepenit ca ipsosu’ la soare, dă şi tu o ţuică la musafir!”, îl bag eu în viteză. “Ho, ‘te-n mă-ta, că-ţi dau, da’ stai să-mi trag sufletu’ din sperietură!”, zise el ridicându-se.

“Ce mai face, mă, Bulău?”, deschid eu un subiect preferat în momentul când a revenit cu ţuica. “Bă, e naşpa, dă-o drecu’! Mă fute şi la propriu, şi la figurat, de-mi sare smalţu’ de pe dinţi şi neuronii din mansardă”, răspunse el cu năduf. “Hai, noroc!”, râd eu întinzând ţoiul la ciocnit. “Hai, să trăim!”, dă el cioc şi vup!, aruncă ţoiul pe gât.

Şi dă-i bârfă pe marginea nefericirii lui Greierică: că nu mai e blândă şi bună ca la început, că i-au dat colţii, a dracu’ muiere, că el nu mai poate să zică nimic, că trebuie să stea mereu cu ea, că îl sună non-stop ca să vadă unde e, cu cine e, că nu mai poate să bea cât simte, numai cu program şi numai cât îi dă ea voie. “Ea cică mă iubeşte pân’ la ceruri şi-ndărăt, da’ e naşpa rău, bă! E ca o supraveghetoare de pârnăiaşi, să dea dracii! Până şi la futut am program, dă-o-n pizda mă-sii de treabă! I-ai zis tu bine Bulău, a dracu’ vrăjitoare!”

La un moment dat, când se încinsese Greierică mai tare, iese Javroche de sub canapea trăgând ceva după el. Era telefonul fix. Greierică a îngheţat instant. “Hiu-hiu!”, face Javroche vesel lăsând receptorul la picioarele paralizate ale lui Greierică. “Bă, intelijentule, nu-mi spune că n-ai închis”, zâmbesc eu ca emoticonul cu coarne. “Hai, curaj!”, şoptesc făcându-i semn să se apuce de receptor.
“Alo, mami… Mai eşti?”, făcu pretenarul meu cu glas de pisoi uitat pe scara blocului. “Mami a plecat, a rămas doar vrăjitoarea Bulău!”, se auzi un tunet din receptor. Apoi veni tonul.

Acum câteva zile primesc telefon de la Greierică. Nu a scăpat de ea, ba din contră, dragostea e mai mare ca nicicând. I-a mărit salariul şi i-a dat liber o zi pe săptămână, să facă şi să se ducă unde vrea el. “Bă”, necheza ăsta fericit în telefon, “mai vino pe la mine, mai facem o fază d-aia cu telefonul, că sigur îmi mai obţin o creştere de salariu şi-un weekend întreg liber, hă-hă!”

Datorii: Sifilica Blenorel, Gabriela Elena, Meşterul Manole, Teo Negură, Vania, Gabriela Savitsky, Nea Costache.

Related posts:

1. Frăţia volanului şi poliţaiu’ de gaşcă
2. Varza şi argintul viu
3. Una fierbinte

Bucurii, amintiri, reproşuri politicoase gen „n-ai mai dat şi tu un semn, nesimţit de Bucureşti”, răspuns decent, „vezi că ai făcut pleonasm”, „ce fac ai tăi?”, „da’ ai tăi?”, „merge serviciu’?”, „pe pizda mamii lor de dobitoci, că ne jupoaie de zile!”, „lasă, bine că-i Nicu aranjat (bărbac-su, n.a.)!”, „eh, cât o mai merge şi la el, c-a fost prost şi nu s-a dus în Germania, la soră-sa, că acuma aveam şi noi un viitor mai altfel”, şi aşa mai departe.

După nişte potol pregătit în grabă, că, deh, „ţ-o fi foame de pe drum!”, încheiat citatul, numai ce mă relaxam la o televiziune pe cablu, când îmi sare-n ochi ăla micu’, Gigel. Cred că era clasa a doua sau a treia, n-am reţinut exact, că era destul de trist cu caietul care-i atârna în mână ca o găină proaspăt pornită către jumulit. „Care-i treaba, tinere?”, mă dau eu „human friendly”.
Piciul se uită la mine aproape uimit şi bălmăjeşte: „Huh, matematica asta….” „Ia vino la mine, că le-om da de cap”, afişez eu un zâmbet plin de speranţa şi dorinţa de ajutor. „Ce-ai de făcut?”, iau eu caietul. „Am avut de compus şi de rezolvat nişte probleme şi nu ştiu dacă-i bine”, mormăie piciul. Trecem în camera lui, la birou, deschid caietul de lucru, că aşa era procedura, întâi pe ciornă şi apoi pe curat, şi încep să mă minunez.

Prima problemă: „În frigider sunt 13 sticle de bere. Vine tata şi bea 4. Sună la uşă vecinul Vasile şi mai bea 2. Mama vine de la serviciu, deschide frigiderul şi mai ia o sticlă. Câte sticle de bere au rămas în frigider?”. Menţionez că socoteala berilor a fost extrem de corectă. „Uite, zic, aici ai o greşeală!”, îi spun piciului. „Unde?”, se uită el curios. „Unde spui că mama ia o sticlă din frigider, trebuie să completezi cu şi o sparge-n cap lui tata, că ştii că mama nu bea, da?” Gigel începu să râdă în hohote. „E foarte bună problema şi socoteala”, decid eu.

A doua: „La un bar sunt 21 de fete. În bar mai intră 6 şi pleacă 10. Câte fete sunt în bar?”. Am rămas mut din nou. Totul era perfect exprimat şi rezolvat, dar aveam o dilemă. “Unde e barul ăsta, Gigele?”, mă trezesc întrebându-l pe pici. “Aaa”, face mititelul, “nu ştiu dacă e, că e de la mine din cap problema.” „Ia s-o vedem pe ultima, că şi asta a fost bună”, declar eu piciului, care plesnea de fericire.

Ultima problemă: „Nea Gimi are 15 maşini. El vinde 6 maşini, dar mai aduce din Germania încă 8 maşini. Câte maşini sunt în total?” Din nou, fără pată la logică şi calcule. “Al dracu’ cocalar, o fi ăla de la parter, d-aia e copilu’ aşa de încordat pe idee”, gândesc în sinea mea interioară. „Bravo, Gigele, tată!”, exclam eu cu voce credibilă. „Eşti pe felie cu matematica, mă, o să ajungi mare contabil ori, cine ştie, ce de-alde Isărescu!” “Da’ tu tot maşina aia, de nu încape mami în ea, o ai?”, se uită el la mine. Nevrând să mă pun la mintea lui, am dat-o-n de-ale şcolii: “Da’ numa’ asta ai avut la mate?” “Aha!”, răspunde copilul.

„Te uiţi şi la română?”, ia Gigel un alt caiet de pe birou. „Cum să nu!”, zic. „Ia, treci încoa şi cu româna!” Avea de făcut propoziţii cu diferite cuvinte.
„Constatare – Eu fac constatarea că mama nu s-a uitat în frigider când a venit de la serviciu.
Desigur – Desigur mama se va uita în frigider când va veni de la serviciu.”

„Lasă-l în pace, nu-l ajuta!”, strigă mă-sa din bucătărie. „Că de la ultima ta vizită, de la ziua lu’ Nicu, mă tot înnebuneşte cu unii Paraziţii! Ce dracu’ e asta?” „Nimic care să te îngrijoreze, relaxează-te! Curtea blocului şi cea a şcolii îl învaţă mult mai bine decât oricine altcineva!”, râd eu.
La finalul caietului de lucru, Gigel îşi scrisese declaraţia de conformitate cu starea-i cotidiană: „Cu mine nu se joacă nimenea. Pentru că eu nu mă joc. Sunt jmeker.”

„Da’ de ce eşti jmeker, Gigele, tată?”, îl întreb eu curios. „Că sunt la karate şi ascult Eminem”, zise el hotărât. „Păi, maică-ta zicea că bagi Paraziţii.” „Nu, Eminem e mai tare!” „De ce?” „Mi-a zis Ionuţ şi toţi băieţii din clasă ascultă Eminem! Eminem racs, Jastin Biber sacs!”, se englezeşte puştiul la mine. Mă uit la el ca molia la veioză, da-i dau dreptate. „Hai cu mine până la Mondial”, ne sparse mă-sa dialogul, “să iau nişte balsam, că văd că Nicu nu mai vine! Şi pe urmă te duci în ale tale, că cine ştie când ne mai vedem”.

L-am lăsat pe Gigel cu vecineii lui de bloc şi am purces către un supermarket de la periferie, “că-i mai eftin ca la ălelalte”, zicea colega. Îşi ia asta ce vrea, eu ce nimeresc şi ajungem la casă. Acolo, o gagicuţă se apucă să-mi recite: „Dacă mai luaţi un deodorant intraţi în promoţie!” „Ce promoţie?”, fac eu. „P-astea le luaţi cu 20 de lei, da’ dacă mai luaţi unu’ le luaţi cu 18!” „Du-te, dacă vrei!”, mă încurajează colega. M-am dus şi mi-am mai luat un deo. „Dacă mai luaţi un bax de 10 beri intraţi în promoţie!”, recită gagica de la casă la următorul produs. „Ha?”, fac eu iar, berea nici măcar nefiind pentru mine. Alt semn de la colega, al bax de bere ca să prind promoţia. Şi tot aşa, am făcut la drumuri până când mi s-a acrit pe maţe cu promoţiile mamii lor!

Când am ajuns la colega acasă, Nicu, bărbac-su se relaxa la o bere. Din frigider, evident, de unde-am dedus încă o dată corectitudinea problemelor celui mic. Am mai stat şi cu el 5 minute, motiv ca să reevaluez „promoţiile” de care beneficiasem la greu. Am constatat că făcusem o economie de 5 lei, dar luasem produse care nu-mi trebuiau de 100. Jumătate din ele le-am lăsat lor, că n-aveam ce face cu atâtea banane, bere şi ce draci mai luasem. Am decis să nu mă mai calc pe la ei cel puţin o jumătate de an!
Să mai ai încredere în colegii de bancă! Ai dracu’ hoţi!

Datorii: Teo Negură, Gabriela Elena.

Related posts:

1. Poveşti de Buzău – În microbuz
2. Aim bac!
3. Despre sperieturi – Episode One

Eh, sar etapele intermediare şi ajung la Berca, unde pretenarul Greierică, având funcţia de vecin şi vajnic partener de aventuri în copilăria-mi, făcea autostopul. „Ce mai zici, mă, Greierică puţă de furnică?” „Aia-aia! Tu când îţi iei maşină?” „ Vezi că te fut exact în gât şi te cobor din mers fără să te-anunţ!” „Hă-hă! Tot glumeţ ai rămas!” „Ce mai face mă-ta, tac-tu, mai trăieşte Flocosu’ (un duşman comun, n.a.)?” „Bine, bine, mai trăieşte, dă-l spre pizda mă-sii de limbric cu pilozităţi.” „Ce-ţi mai face soacra?” „Dă-te-n mă-ta, că eu nu te-am înjurat!” „Da’ Maria, Geanina, Lucreţia (nişte cotizante de pe vremuri, ce erau la noi în organizaţia de UTC) pe unde mai joacă?” „S-a-ndurat Dumnezeu de ele şi le-a măritat una la Şeţu, una la Pătârlage şi ailaltă pe la Siriu.” „Nu se poate, serios?” „Să moară mama!” „De acord!”

Mai râdem, mai glumim, mai oprim să facem un pipi la o benzinărie şi vede Greierică o gumă la casă. „Iote, bă, câine, au scos românii gumă de mestecat NELU!” Opresc, mă uit şi eu, apoi pufnesc într-un mare râs. „Necultule, n-ai mai exersat literele de la coada alfabetului, ha? Este NEW, taur castrat, nu NELU!” Râdem către împrăştierea fălcilor, apoi îi dau din nou scânteie lu’ Matizel.

Scăpăm teferi de serpentinele de la Ciuta, renunţ să-l las pe Greierică la Ojasca (prietenii ştiu de ce, he-he!) şi o luăm lejer prin Vipereşti. Şi cum mergeam noi aşa, regulamentar, cu 70-80 prin Vipereşti, numa’ ce începe să se manifeste proverbiala “Frăţie a Covrigului” (volanului, n.a.): cei ce veneau pe sens opus îmi ofereau cu dărnicie flash-uri! Mulţumesc frumos, trec pe modul „50” şi, peste doi kilometri, pe sensul meu văd colecţionarii de amenzi. După încă doi kilometri, pe sensul celălalt zăresc alţi colecţionari. Ştiţi că sunt gentleman, ce nodu’ meu, aşa că am început să dau şi eu flash-uri celor ce urmau să-şi bage buzunaru-n pericol.

După încă un kilometru am început să primesc alte flash-uri de economisit banii. La rându-mi, dădeam cu faru’, iar Greierică le făcea semn din mânuţă că îi aşteaptă şi pe ei „bad boys” în spate. Şi tot aşa, dă-i cu faru’, dă-i cu semnu’ până la Pătârlage când s-a produs minunea. La o curbă, am luminat într-o Dacie de pe vremuri, dar numai după ce-a trecut pe lângă mine am văzut că scria pe ea foarte discret şi ars de soare “Poliţia”. La ieşirea din Pătârlage m-a oprit un echipaj. „Am belit-o, Greierică, futu-te-n cur pe mă-ta, numa’ tu eşti cu ghinionu’!”, am găsit eu scuza. „Eşti prea bun, bă, ăsta e cusuru’ tău, hă-hă! Ce prost eşti! Auzi, să faci cu faru’ la gabori, hă-hă!”

“Să trăiţi, sunt gradu’ cutare, prezentaţi actele, unde mergeţi etc.” „Bună ziua”, afişez eu zâmbetul de protocol, “revin pe meleagurile dumneavoastră după o îndelungată şi nemeritată absenţă, cu gândul să ajung la ai mei, la Nehoiu.” „Aaa, sunteţi din Nehoiu?”, zice nenea frunzărindu-mă la documente. „Afirmativ!”, răspund eu pe limba lui. „Al cui sunteţi?” „A lu’ nea Costică de pe gârlă.” „Nea Costică de la Spital?”, face organu’ ochii mari. „Exact!”, răspund eu cu speranţă, nădăjduind că nu o fi făcut taică-miu vreo nefăcută cu vreunul din neamul lui. „Aaa, păi îl ştiu pe nea Costică. Are ăl bătrân maşina la reparat la el. Îl salutaţi din partea mea.” „Eheee, bineînţeles, cum să nu!”, răsuflu uşurat. „Atunci, dacă tot mergeţi acasă, îl întrebaţi cât costă lucrarea pentru taică-miu, şi-o plătiţi dumneavoastră, ca să nu vă dau amendă, da? Că nu-i frumos să vă reglaţi farurile pe maşina poliţiei!”, mai râde organu’ şi-mi dă actele.

„Hă-hă! Bă, mişto era să-ţi fi dat şi amendă, şi să-i plăteşti şi lucrarea lu’ tac-su!”, a râs Greierică după ce ne-am depărtat.
Am renunţat să-i mai răspund, da’ trebe să vorbesc cu ăl bătrân cum să fac ca scaunul din dreapta să fie dotat cu „Eject” ca la Mig-uri.

Datorii: Teo Negură, Nea Costache, Gabriela Elena.

Related posts:

1. Bârfa la domiciliu şi efectele neaşteptate
2. Varza şi argintul viu
3. Una fierbinte