S-a făcut data, ora 10 jumate şi am luat din nou drumul Ogrezeniului, după cum îmi zicea tanti aia din gipies. Chiuit şi văiuit am reuşit să ies din Militari şi d-aci încolo drumul a fost lejer, iar vântul mi-a fluturat pletele cu mai mult de 70 la oră până la Bolintin Vale. Aicea, am trăit o surpriză ce nu mi-a venit a crede ochilor, fiind o dovadă clară că Festivalul Lili a depăşit graniţele ogrezeneşti. Un banner mare, taman ca alea de campanie, dintr-o parte a alta a şoselei, zicea cam aşa: „Da, domnule GS, aici e Bolintin Vale. Înainte şi la stânga e Festivalul Lili – Ogrezeni”.
Citeste in continuare:  "Ogrezeni Reloaded – Evadarea a XII-a"

Muzeul CFR
În urmă cu ceva vreme, am decis să facem o incursiune pe la Gara de Nord, să vizităm Muzeul CFR. Am ajuns pe Calea Griviţei 193, în spatele Gării de Nord şi a trebuit să luăm clădirile prin eliminare pentru a găsi muzeul cu pricina. Nimic din ceea ce arăta fosta Casă Tehnică a Căilor Ferate, construită secolul trecut, în perioada interbelică, nu ne ducea cu gândul că acolo putea să fie ceva de interes pentru noi: pereţi scorojiţi, tencuiala picată şi o ciurdă mare de cetăţeni cu bagaje şi purcel, adunaţi în faţa scărilor. Cred că respectiva clădire nu mai fusese renovată din mai 1953, când se mutase Muzeul CFR acolo.
Citeste in continuare:  "Evadarea a unşpea"

În cel de-al IX-lea an de graţie de după două mii, a 24-a zi din mai, s-a materializat de pe monitoare în Ogrezeni, într-un loc umbrit de tei şi cireşi, mişcarea online ce a debutat la începutul acestui an, ca un protest la nesusţinerea culturii pe motiv de criză.
Drumul până la Ogrezeni, o comună lungă, lungă, dincolo de Bolintin Vale sau Deal, nu mai ştiu care e mai departe de Bucureşti, a fost lejer, cu asfalt bun şi mii de maci care înroşeau maidanele rezultate în urma numeroaselor căsoaie iscate în diferite stiluri care mai de care mai chicioase.
Citeste in continuare:  "Acasă la Lucia Verona – Evadarea 10"

Muzeul Literaturii Române

Sanctuarul literaturii române se află în “Casa Kreţulescu”, impunătoarea clădire de la începutul bulevardului Dacia, la nici 2 minute de mers pe jos de Calea Victoriei.
Dumitru Panaitescu (Perpessicius), cunoscutul academician, critic literar şi editor al operei eminesciene, are ideea înfiinţării unei astfel de instituţii pe la începutul verii anului 1957, iar 20 de ani mai târziu muzeul se mută în actuala locaţie, unde încercam, cu greu, să pătrund.
La parter, într-o sală mare se desfăşura din plin “Noaptea de muzică şi poezie” cu concursul poeţilor contemporani Cornelia Savu, Mihai Gălăţanu, Ioan Pop, Adrian Suciu, Dan Mircea Cipariu, Paul Vinicius, Bogdan Popescu, sub prezentarea lui Traian Coşovei. Fundalul sonor era asigurat de „jazziştii” Mircea Tiberian şi Liviu Butoi. Era lume ca la o lansare de carte şi cald de nu se poate. Faină atmosferă, se citea poezie, se râdea se comenta, dar nu am rezistat decât 5 minute, pentru că eram în pericol de mare coacere.
Citeste in continuare:  "Noaptea albă a muzeelor – Evadarea 9"

Habar nu aveam că ori de câte ori mergeam la Poliţia de pe Candiano sau în Parcul Carol, treceam pe lângă Muzeul Tehnic.
Fondat la începutul secolului trecut de către inginerul şi profesorul universitar Dimitrie Leonida, Muzeul Tehnic s-a dorit, în primul rând, a avea o destinaţie didactică, de a fi un laborator public unde vizitatorii să poată vedea, studia sau acţiona diferite mecanisme supuse legilor fizicii, fapt ce-i conferă o aură de unicitate în rândul muzeelor tehnice din lumea largă.

La intrare am fost întâmpinaţi de primul aparat individual de zbor de pe planetă, cel construit de prolificul inventator Justin Capră în 1958, iar vreo doi neni îi făceau poze şi schiţe detailate. Bănuiesc că aveau aprobare, pentru că  nici Muzeul Tehnic nu face excepţie de la regula cu fotografiatul interzis. Noroc că e mare şi bogat în exponate care te ascund privirii supraveghetorilor.
Citeste in continuare:  "Muzeul Tehnic – Evadarea 8"

De la Piaţa Universităţii, cum priveşti spre Unirea, pe dreapta, imediat cum ieşi din gura de metrou, dai în impunătorul edificiu ridicat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cunoscut sub şi sub numele de Palatul Şuţu.

Deşi nu pare foarte mare pe dinafară, odată ce i-ai trecut pragul te impresionează spaţialitatea interiorului. 6 lei am plătit pe intrare, am trecut rapid prin expoziţia de fotografie a italianului Augusto Cantamessa de la parter şi am admirat îndelung magnifica oglindă de Murano montată în 1862 de către Karl Storck, la bifurcaţia braţelor scării centrale. Deasupra oglinzii este montat medalionul de lemn al soţiei lui Grigore Şuţu, Irina. Un lucru pe cât de curios pe atât de interesant: în oglindă se observă un ceas uriaş montat deasupra scărilor, ceas care, bineînţeles, este construit pe dos, astfel încât să arate normal când i se proiectează imaginea în oglindă.
Citeste in continuare:  "Muzeul Bucureştiului – Evadarea 7"