Vită tocată, înmiresmată, amestecată, stratificată şi dată la tajin

Cum stăteam eu aşa, iarna, şi baleiam teveul, numa’ ce mi-a sărit în ochi un concurs d-ăla bărbătescu’, de călărit boi loviţi de streche, şi-aşa m-a luat o poftă de făcut ceva cu cărniţă de vită, de nu vă zic! Concomitent cu apa în gură mi-a picat ochiul şi pe vasul de tajin, aşa că n-am mai făcut mulţi purici pe canapea şi am purces la preparaţiuni adevărate.

În primul şi-n primul rând am ales din fonotecă o trupă de mare forţă-n suflet, Warrant, cu piese grele,  numa’ bune de dărâmat pereţii sau de luat la scurs fasolea la zamă. Acuma, fiecare face cum îl îndeamnă credinţa culinară, dar eu am sărit câteva etape în evoluţia fasolei, aia de muiat şi fiert, trecând direct la etapa scursului zemei din conservă. Aşaaa…

Odată scursă de zamă, fasolica (albă, de preferinţă) şi-a găsit degrabă locul în tigaia cu unt sfârâind. La impresie, aşa, am dat peste ea nişte prafuri de piper şi sare. După ce am rumenit-o bine, am pus-o-n aşteptare într-un castronete.

Conserva de ciupercuţe a urmat aceeaşi cale: scurgere, tigaie, sare, piper, aşteptare în castron. Apoi, exact în acelaşi fel, procedăm şi cu ceapa verde tăiată cercuri, cu frunze cu tot.

Câteva roşii, adică vreo şapte, se opăresc zdravăn, se curăţă de pieliţă şi se toacă mărunt. Deja ştiţi ce urmează: tigaie cu unt sfârâitor, piper, sare şi nişte chilli. Le lăsăm să scadă la zeamă şi le aşternem la stand-by.

Luăm un wok şi punem în el o lingură zdravănă de unt, carnea tocată de vită, alături de, aţi ghicit, sare, piper, plus ceva boia dulce şi curry la greu (pentru cui îi place). După scăderea drastică a zemii lăsate de carne şi după rumenire întru pomenire, se adaugă în wok ceapa ce zăcea încă de-acum ceva vreme în repaus. Amestecăm cu gentileţe de câteva ori pentru uniformizare şi, când constatăm că nu vrem să ardem bunătate de amalgam, luăm de pe foc şi numărăm castroanele: roşii, ciuperci, fasole… E timpul să le asamblăm în preparatul final.

Se ia vasul de tajin umezit în prealabil şi uns în continuare cu ceva unt, apoi aşezăm (cu grijă de găină vrednică ce se pune pe cuibar) un strat de carne tocată, un strat de fasolică, unul de ciupercuţe, unul de roşii şi tot aşa. Când am epuizat conţinutul din castroane, căpăcim vasul cu o lipie arăbească, din acelea mari, apoi îi punem capacul de lut peste şi dăm la cuptorul cu foc leneş vreme de două ore jumate spre trei. Ultima jumătate de oră, se ştie, luăm capacul de lut pentru ca lipia căpăcită să devină crocantă.

Ia de vă uitaţi ce-a ieşit! Revoluţie papilară, nu alta!

De gustat: Teo Negură, Gabriela Elena, Dana.