Ultima, aia de Revelion

Sarmăi îmbătate
Se ia din piaţă niscaiva carne tocată mix (vită cu porculente), 2 verze şi kaizer d-ăla fain, cum numai sibienii ştiu să facă.
În nemuritoarele dar australienele acorduri ale clasicilor metalici în viaţă de la AC/DC (pe care tare aş vrea să nu-i scap în mai), carnea sub formă de tocătură se amestecă bine-bine-bine cu condimente de sarmăi de la Delikat plus un pic de curry, plus piper, chili, sare.

Pe fundu’ celebrei oale de Corund se aruncă vreo 2-3 linguri de ulei de măsline sau porumb, apoi, dacă nu vrem să ne ungem pe mânuţe, se răsuceşte oala ca să se ungă bine interioru-i. Se purcede, dar, la aşezarea pe straturi: unul de varză tocată, unul de kaizer şi unul de sarmale, până se umple pântecoasa ungureană. Apoi se blagosloveşte cu juma’ de kil de bulion de la sor’mea din Micro 14 din Buzău. Da, d-ăla în sticluţe de Dorna la jumate.

La finală au ieşit P + 2, adică, pe româneşte, câte 3 straturi d-astea de vă zisei. Între parter şi etajul 1 am sfărâmat un cub de Knorr de legume, peste etajul 1 am turnat 2 căni cu vin roşu de la un pretenar din Călugăreni, iar la etajul doi am împrăştiat zama lăsată de la varză, prinosul stors de la o lămâie obeză + altă jumate de bulion buzoian de Micro Paişpe.
Le-am vârât la cuptorul duduind de calorii vreo 40 de minute pe maxim, până s-a amorsat oala de Corund, apoi, când am văzut cum clocoteşte uşurel conţinutul, am redus focul la o treime din dimensiune. După 3 ore am obţinut rezultatul care se vede în pozele executate. Bune rău, bre, bune rău!

Gulaş rapid în tuci virgin
Continuând pe ritmuri metalo-australiene, am înfăşcat nişte cărniţă de porculente pe care am tăiat-o mărunt, io zic că sub formă de cubuleţe. Câţiva cartofi sănătoşi au avut aceeaşi soartă sub formă de cuburi de 1 cm, depozitate într-un castron sub jet de apă să se mai lepede de amidon.

Cărniţa am aruncat-o într-o oală teflonată cu vreo două linguri de ulei de porumb, piper, sare, usturoi, condimente de porc, busuioc, praf de chili, i-am administrat un capac şi am lăsat-o vreo 10 minute la înăbuşit, neuitând ca măcar o dată la 2 minute să dau cu lingura de lemn prin ea. Când s-a schimbat la fizionomie şi a început să degaje arome de-ţi răsfrângeau limba peste buza de jos, i-am schimbat domiciliul în tuci, unde aşteptau cuminţi să fie băgate în seamă cubuleţele de cartofi. Am numărat rapid până la 2 şi le-am înecat într-o jumate de bulion de Micro Paişpe, plus o cană cu vin roşu şi zama de la sora lămâii obeze.

După 45 de minute de fiert la foc mic, a ieşit o nebunie de gulaş, aromat, viril, fierbinte, iute, numai bun pentru trecerea dintre ani.
Deci, mamiţelor şi tătuţilor, o fo’ aşa ghie straşnic că nu am putut să-l mănânc cu lingura, ci direct cu polonicul, he-he!
Notă: “tuci virgin” – deoarece abia îl cumpărasem şi ăsta a fost primul potol făcu în el.

Mere numa’ bune
Zic, după atâta cărnet, ce boala dulcegărie să pun alăturea? Cum mă împiedicam de nişte mere prin cămară, zic: “Ia să vă ia tata la despuiat!”.

Prin urmare, le-am curăţat de coji, le-am produs o mică scobitură la codiţă, pe care am şi eliminat-o, le-am tăvălit prin zahăr brun şi le-am aranjat în tavă, la apel. Tava fusese unsă dinainte cu niscaiva ulei de măsline şi apă, ca să nu se scrumeze merişoarele definitiv.
Cum stăteau ele cuminţele şi arătoase, le-am turnat în scobitură sirop de trestie de zahăr (că n-aveam miere, he-he!) şi le-am stropit cu praf de scorţişoară.

Deci, pe lângă faptul că s-a umplut casa de miros de sărbătoare totală, gustul a fost peste aşteptările umilelor mele papile. Reci, parcă au fost şi mai şi!

Acestea fiind zise pe anul ăsta, vă zic să aveţi tot ce-i mai bun, dragilor, inclusiv haleală d-asta faină, LA MULŢI ANI! şi “for those about to rock, I salute you”!