Acum ceva ani, în vremuri mai frumoase şi mai lipsite de griji, viaţa la ţară avea un farmec aparte.
Fiind precoce de mic şi degrabă umblătoriu cu mintea, descoperisem o metodă prin care scăpam găina de dilema locului de ouat. Ca să nu se mai ouă aleator prin coteţ şi aiurea prin afara lui (datorită calităţilor native, fusesem numit responsabil cu colectarea produselor anal-avicole), puneam vreo 2-3 mingi de ping-pong într-o cutie de pantofi, cu ceva paie, iar ele se legau imediat sufleteşte de noul loc de vărsat cloaca.
Ca să aduc şi găinile lu’ mamaie la acelaşi nivel de performanţă, am repetat faza cu mingile de ping-pong şi în cuibarele ei, dar am uitat să-i spun, he-he! Într-una din zile, li se face la ăi bătrâni poftă de niscaiva oo proaspete. Şi mi se duce mamaia să culeagă recolta din cuibare. Evident, inevitabilul s-a produs…
Ajunge în bucătărie şi pune o minge la fiert pentru ea, iar pe cealaltă o ia pentru ăl bătrân, să-l prăjească oftalmic (adică ou-ochi). Poc!, dă cu “oul” de marginea tigăii, iar ăsta vesel, ţuşti!, pe raftul de farfurii, apoi pe polonicul agăţat de perete şi pac!, în cap la ăl bătrân, care se făcea că citeşte o ţuică, aşa, de poftă de mâncare. Surprins total şi iremediabil, unchiaşul mai să scape ceşcuţa pe gât, numa’ că reflexu’ sperieturii l-a făcut să-şi arunce prin ochi ceva ţuică, ceva a nimerit vârfu’ limbii, iar restu’ şi l-a turnat, involuntar, în sân. “Ce faci, fă, femie, cu oole-ălea? Le baţi la mine-n cap?” Plescăind, s-a apucat, conştiincios, să înalţe câţiva sfinţi.
Mamaia, femeie cu frica lu’ Dumnezeu, s-a uitat la ăl bătrân cum îşi sugea cămaşa îmbibată cu rachiu înălţat în grad, a privit la icoana de pe peretele dinspre răsărit, şi-a făcut pasional o cruce şi a început să se mire de întâmplare. „Necuratu’”, şi-a exprimat ea temerea. „Nu mai sudui, Dumitre, că vezi cum îşi bagă coada cea spurcată!” „Vezi, fă, să nu crape şi ălea ale tele”, a mormăit ăl bătrân, făcându-i semn să se uite în ibric. „Şi ţi-am zis să nu le mai dai uruială* d-aia, de la Anica lu’ Covrig, că uite ce păţim”, a adăugat tataie, mai bărbierind o duşcă. „Le dă tărâţele cu tot cu plăşile dă plastec, fă, să ştii de la mine, ca să le sature mai repede. Iote ce păţeşti, nu mai poţi bate două ouă în bătătura asta, mai bine faci prăştii să dai după vrăbii. Dacă voiai să faci cozonaci, fă?”
Unchiaşul s-a ocupat de reumplerea ceşcuţei cu licoare de prună făcută după reţetă personală, iar mamaia s-a aplecat peste ibricul unde celălalt „ou” se metamorfozase într-o bandă contorsionată ce se agita prin apa clocotindă. „Piei Satană!”, a scuipat ea în sân concomitent cu executarea unor cruci de îndepărtare a Răului Ouălelor. Apoi, aproape că i-a smuls unchiaşului ceşcuţa cu ţuică din mână şi a dat-o pe gât.
Ăl bătrân a căscat un ochi, l-a căscat şi p-al doilea, apoi a dat semn că se luminează. „Fă, lasă-le drecu’ de ouă! Mai bine scoate nişte carne de la borcan”, a conchis el, punând sticla de ţuică la gură.
Minunata poză este preluată de pe acidcow.com.
* aka Steluţa Explicatoare – Pentru cei care n-au avut de a face cu viaţa la ţară şi felurite denumiri de tărâţe, iată ce ne învaţă DEX-ul: URLUIÁLĂ, urluieli, s.f. Boabe de cereale măcinate mare și întrebuințate ca hrană pentru animale. [Var.: uruiálă s.f.] – Urlui + suf. -eală.
Scrieri similare
Related posts:
69 răspunsuri şi 0 legături către articol
Foarte frumos, şi educativ bre! “Le dă tărâţele cu tot cu plăşile dă plastec” … Deci de hrănesc găina cu pungi îmi face mingi de ping pong? Da’ ca să îmi facă mingi de golf?
daca-i crapau ouale lu ma-ta mare in ibric nu era mare lucru, mai rau era daca plesneau ale lu’ tac-tu mare. frate, experienta cu ouale-li-lor la tzara, e mai vasta la mine. stiam ca trebuie sa muut cuibarele din cand in cand, ca sa nu faca paduchi gainuile, dar eu aveam o boala sa adun ouale seara, iar bunica bitza ma certa si le ducea inapoi,bombanind. zicea ca nu trebuie sa aduci ou in casa noaptea, nici daca n-ai ce pune pe masa. pe oua se fac vraji, sunt fermecate, si nu vii noapta cu astfel de material didactic in casa. iar dimineata cand le aduni regulamentar, iti spui numele : adi ma cheama! tot din aceleasi motive, ca oul e instrumentul vrajitorilor, de te face sa uiti cum te cheama. normal ca uitam sa spun, si alergam cu sufletul la gura pana la prispa cu portita, ca sa nu ma prinda cocosul rosu, care ciupea ingrozitor. si cum si-a supt tac-tu mare tuica de pe puloveras , asa era sa ling eu nemiroff-ul de pe blatul de bucatarie. meserie votca aia cu ardei. ciudat ca eu nu sunt bautoare de votca.
Cred că, totuşi, a fost un fenomen paranormal! Ori se va fi întâmplat din pricina globalizării. În versiunea cu mingile de ping-pong nu prea cred…
De mic erai… cum sa zic….
)
Uruiala e clasica, e materialul care alcatuia tortul meu pentru gaste alaturi de porumbi, aguride si mult namol
Deci țuica aia de la Revelion să-nțeleg că era îmbunătățită cu ceva uraniu … măcar acum știu de ce făceam pipi fluorescent!
Amu, tot e bine ca n-ai incercat cu mingi de golf…
Şi n-ai adus, p’ormă, popa de la Cârnu să-l alunge pe necuratu’ cu aghiazma de Cislău ?
“să-l prăjească oftalmic”?
cat am putut sa rad la asta 
Plastice au scapat si in mancarurile alor mei (meritul meu, bineinteles
) cand eram mica… dar totusi ai mei imi stiau jucariile 
si de obicei erau prin preajma (si puteau sa intervina la timp ca sa nu se trezeasca apoi ca le chitaie ceva in gura in timp ce mesteca 
), ca pentru dracu’ de copchil era mai amuzant sa-si arunte ratele cu care facea baie (sau alte dracii) in oala cu supa daca reusea sa-l stropeasca si pe tac-su 
si asta implica sa fie omu’ pe aproape 
Luana,
Pentru d-alea de golf trebe să le dai pilitură de fier şi bucăţele de anvelopă de bicicletă.
Ah, şi ceva vopsea, ca să iasă colorate.
Lecteriţa,
Bre, habar n-avusei că la noi, la Nehoi, sunt ouă vrăjite. Ptiuuuu, şi acuma îmi spui! D-aia aveam nişte ouă cât pumnu’ în Liceul Militar, că nu le zisesem cum mă cheamă când le culegeam din cuibare.
Vania,
Nu e paranormal.
Ulterior, Cristoiu scria în Evenimentul Zilei despre găini cu trei picioare, care ouau de patru ori pe zi şi aveau piepturi cu sutien inclus, descoperite ceva mai sus de noi, în Vrancea.
Mădălina,
Precoc, bre, precoc…
Krossfire,
D-aia sunteţi vestiţi pentru ouăle alea de ceramică, pe la Horezu, p-acolo.
Zvoner,
Uelcăm pe la mine, p-aci!
Nu ştiam de golf pe vremea aia. Eventual d-alea de sport naţional, de oină.
Vaxxi,
Nu era uraniu, era fosfor, că să vadă găina şi noaptea unde se poate oua regulamentar.
Bordelezu’,
Hai, bine-ai venit!
Aveam popi de carieră şi pe lângă casă, nu era nevoie să importăm. Iar “aghiazma” o sfinţea ăl bătrân de cum ieşea din cazan, de nu te mai înţelegeai cu el după două ceşcuţe.
Brontozăurel,
Cred că dacă apucau să fiarbă, nu-şi mai dădeau seama că era răţuşcă de baie, ziceau că a fost grişu’ vechi de ieşeau găluştele aşa elastice că nu puteai să le muşti, ba te mai şi plesneau peste ochi.
Ouale …ca mingiile de ping-pong…nah, dupa noroc…da’ cel mai mult mi-a placut concluzia finala si analitica a lui al batran: „Fă, lasă-le drecu’ de ouă! Mai bine scoate nişte carne de la borcan”!
De unde am tras concluzia ca doar nu se facea ca citeste la tuica aia, ba dimpotriva o citise pe toata!
Plus că ouăle nu-s aşa de săţioase precum o sănătoasă cărniţă de la borcan. Mai ales după o ţuică vero!
Filozofie curata, exact la ce m-am gandit si io!
Cine n-are bătrâni, îi împrumut io!
Da’ sa fie cu tuica cu tot, da?
Meşterică, tată, la noi, ţuica e un mod de viaţă. Nu se poate fără.
breee tu-ti pusesi in gand sa ma faci sa moor! de ras! tuica n-avusei da’ o sa-ncerc un gin d-ala de-mi recomandai mai deunazi! asa ca de-nceput de conced! sa vaz la vi an rozz! (cu z nazal va rog!) si mi-amintii si de cum facea mama cartofi pai cand avea 3 ani,
cu paie logic.
Nu erau d-ăia cu 3 ingredientes: apă, paie şi bătaie?
Bin-te găsii, nehoianu!
Tu îi fi nepotu’?
Zici că de la ţavă? Fără ţoi?
Brrrr….
Anu’ ăsta nici o prună, n’aşa?
Aloha, bre!
Să nu-mi zici că eşti de prin minunatele plaiuri…
Ba, cu ţoi ori ceşcuţă!
Nu ştiu nimica de anu’ ăsta, da’ nu-i bai, se mai găseşte din precedenţii. Totdeauna!
Cremenaluleee, copiii harnici nu primesc bataie!
PS Intr-alta ordine de zicere uitai care va-s-zica sa zic, ca la faina cutiuta umblatoare sa te-nduri si sa-i iei companion, io-ti tine voi de urat si grija da’ trebe sa-i vorbeasca care-va si pre limba ei.
foarte frumos … mi-a placut postarea!
Maia,
Haaa, păi habar nu aveam de copii harnici!
O să văd, mititelu’, cum i-o fi norocu’. Da’ o să stau de vorbă cu el, poate-o fi celibatar.
Orianda,
Săru’ mâna! Numai bine să ai!
cumetre, oolele alea umflate le aveai in liceu pentru ca duceai fufetele la cofetarie si dupa ce le plictiseai pancreasu cu savarine, ele nu voiau sa stea… si te asezeai pe ligheanu cu apa rece. eu nu am trait experienta cu oo la nehoiu, ci la magura. ala era lend ov cioisu meu. acolo e ulita copilariei mele. la nehoiu m-am jucat doar in santier la spital si ma dadeam cu sania pe strada pediatriei, la moiseni. voi, din coasta, aveati derdelus cu trambuline smecher, cu panta de 60 de grade….fitze.
Nu-ţi zic, m-a făcut muica oltean, da’ dacă mă laşi fără lanternă, de la Pleşcoi pân’ la Nehoi îţi găsesc toate cuiburile de pupăză, în noapte cu lună nouă
Pe George Băiculescu, era contabilul şef la IFET, l-ai cunoscut? Dacă da, înseamnă c-ai auzit şi de Tache, şoferul lu’ Costache…
Am uitat, ba mi-am adus aminte numele-i, cred că s-o fi dus demult Kaiser, frizeru’…
Suficient?
Un lucru ii clar, oole din plastic ingrasa!
Foarte fain povestit, cred ca daca ti-ai pune in minte sa produci oaresce dureri in falci, nu-ti sta nimic in cale
Lecteriţa,
Da, bre, acu’ mi-adusei aminte de plaiurile matale.
Era frumos rău pe vremuri, alte ierni, alte zăpezi, vorba poetului care este “u son le nej dantan?”.
Frumos tare pe la Măgura, trebe să-mi prezinţi vreodată locurile-alea.
Bordelezu,
Breee, păi mata eşti un personaj rar, să dea boala!
Eşti valabil, musai să bem o bere la ladă.
Kaizer Frizeru’? Dumnezeule, da’ de ce timpuri vorbeşti…
Sorinete,
Tătuţule, mulţam! Să vezi live ce mişto sună!
servus!…
iar mi s-a făcut dor de văile alea de pe care curgea ţuica de prună!
numai bine!
Neliniştitu,
să dea boala dacă te mint, Kaizer avea frizeria pe mâna dreaptă, nu mult după ce-ai urcat de la piaţă, ţi-ai tras sufletu’, şi-apoi vrei s-o iei către drumul ce-apucă stânga, pe Valea Nehoiului, da’ mai ‘nainte, tălică nici nu te născuseşi cand eu bateam văile alea.
M-am plimbat cu vagonetu’ CFF pe Valea Siriului şi pe Caşoca, nu se făcuse baraju’…
Aveai 4 anişori când unda Buzăului mă urmărea, la vale, că doar nu la deal, şinele de tren erau făcute ghem în urma mea, alea montate-n 1909, se mai vedea pe ici pe colo anul scris pe ele, eu inainte, unda după mine, eu inainte, unda după mine, nici nu a mai mers trenu’, după, dincolo de Pătârlagele, nu ştiu cât timp, câteva luni bune e lucru sigur…
Şi că cetii p’acilea de doftoroaice…
)
Aveam o pretină din Măgura, era doctoriţă la Sătuc, avea Cabinetu’ Medical înainte de gară (acum Berca ii zice la gară) cum cobori, dincolo de şine, mâncase apa malu’ până-n spatele Dispensarului.
Frumoasă femeie!, înaltă, brunetă, ce ochi… da’ nu-ţi spun ce craci avea!
Pe deasupra mai era şi deşteptă… Nu mai ştiu nimic de Apriliana, ăsta-i este numele…
Mai vorbim!
Când ai chef de căutat cuiburi de pupăză, te duc eu pe cea Vale, valea ta, frumoasă ca o rugăciune…
“Mamaia, femeie cu frica lu’ Dumnezeu, s-a uitat la ăl bătrân cum îşi sugea cămaşa îmbibată cu rachiu înălţat în grad, a privit la icoana de pe peretele dinspre răsărit, şi-a făcut pasional o cruce şi a început să se mire de întâmplare.”…fascinant…
ai talent !…Felicitari !
Bordelezu’,
Ho-hooo şi iar ho-ho-hooo! M-ai ucis, bre! Când o fi vremea mai potrivită prin buzunare, te caut să dăm de pupeze cu tot cu locuinţele respective. Mă bucur de faptul că ne-am întâlnit, momentan, virtual.
Flavius,
Niciodată nu se stinge dorul după lucrurile frumoase şi bune.
Mary,
Săru’ mâna de apreciaţiuni. Mai poftiţi că mai găsiţi.
Nelinistitule, daca-mi mai suporti o amintire de hotel de 5*, bre, aveam vis-a vis de camera noastra niscai rusi-moldoveni, ca alta explicatie nu-i!- care cred ca venisera cu butoiu cu slibovita…miroooosea ca-n copilaria mea pe langa gainile lu’al batran! Mi se facuse un dor de-o leaca tuica, o leaca sunca usturoiata da borcan, de la batrana…de nu mai vedeam mancarurile turcimii!Nah!
Al boalii să fii Meştere, m-ai umplut de bale!
Vazusi cu ochii mintii soriciul ala usor imbarligat de la usturoi, ha?
)
(ps. nu uda tastatura, ca avem nevoie de ea!
Nu ochii minţii, bre, ci limba înecată văzu treaba asta!
Muaaamăă, ce mi-e poftă de nişte cârnaţi de la borcan!
…si niste untura(tat de borcan!) intinsa pe paine proaspata…pe care sa presaram niscai sare…
ps…cred Nelinistitule…ca nous ne plac de fapt, borcanele!
nu sunteti normali! voicule, de doua zile a venit shrek de la bucuresti de la doctorita tivadar, aia diabetoloaga, si i-a dat lu shrekie o lista cu alimente admise ( trece pe cura de slabire) dar sa dea dracu daca figureaza ceva pe lista aia, din ce ziceti voi aici! si vezi ca mai citeste si el topicurile….ziceti si voi de broccoli si de anghinare si de marar verde, ca ma ia la bataie cu furtunul de la masina de spalat! da, nea kaizer frizeru avea frizeria pe dreapta si mai lucra cu nea stfan manea si cu nea traian. langa ei era o gogoserie( la nea gigi gogosaru) si eu le ceream bani frizerilor sa-mi iau gogosi. lunar, cand se ducea tata la tuns, deconta gogosile. in spatele frizeriei era depozitul de gheata al hanului, acolo faceam sculpturi, si, din cand in cand ne mai si pisam pe gheata.
doctorita de la magura are un copil violonist in orchestra filarmonicii din berlin. celalalt copil i-a murit strivit de un TAF (un utilaj forestier), in timp ce era la ghebe, la padure. cand i-a murit copilul, a albit jumatate din cap si a luat-o razna. nu mai sta la magura, ci la azuga
Meşteru’ Aniversatu’,
Da, pupa-l-aş, ne plac borcanele golite, he-he! Cum de cine? De noi, of course!
Fir-ai să fii, că m-ai ucis la glandă! Trebe să mă duc să-mi iau nişte cârnaţi, că-mi cad oole de poftă!!!
Lecteriţa,
În curând, o să pun vreo două articole de regim, he-he! Special pentru ăia mai bine crescuţi, aşa.
Tenţi, mamă, trebe să ne vedem să ne depănăm cu amintiri, că tare aş băga nişte d-alea ca Creangă, da’ mult mai coafate.
Gata, mă duc după cârnaţi, băga-mi-aş!
Linestitule tata ce ma bucur ! Sa-ti dea’ domnu di zaci ori mai mult ca meriti bre! Stiu io, sa nu-ntrebi ca nu spui! Nici dupa o dusca de tuica nici dupa una di gin
Tii minte ca-ti zisei sa ne traiesti ca ne trebuiesti, ia de vezi ca zic tot mai multi si cetii io … (nu zic unde) ca or sa hie si mai multi 
Ba, să trăiţi cu toţii, bre, şi să nu uităm că binele ţi-l mai faci şi cu mânuţa personală, he-he!
Eşti prea criptică, bre, să dea boala! Sigur n-ai nevoie de-o vacanţă?
Mulţumesc frumos şi ţie, şi celorlalţi. Vreodată, om face o chindie…
Auzi bre, mata da-i cu carnatoii, ca io o sa pozez pastrama. aaaaa, niste ardei am vrut sa spun…aha, la gratarel …cu niscai fleici, aaaa, adica si niste brocoli, langa niscai beroase, dietetice of corse, vinoase mineralizate si niste plimbareti de gradina
Deci, poţi să-i dai cu ce vrei matale, Meştere Înecător de Limbă-n Salivă!
Am produs nişte Plai la teflon, o nebunie! Şi i-am stins cu un pahar rece de Sangria! Ha!
Pa gat?
Nu, bre, pe spate!
Da, sunt aproape sătul… D
acum am inteles eu de ce era penurie de mingi de ping-pong cand eram mic. de fapt, era penurie de orice fel de mingi. cred ca mingile de baschet erau folosite la ferma de dinozauri a lu’ ceasca.
stii ca daca fierbeai mingiile de pingpong se dublau in volum? erau mai inspirational asa
He-he! Ştii ce mişto se manifestau dacă le dădeai foc? Plângeai de bucurie!
Serios vorbind…
Neliniştitu’,
Nu-s priceput, îţi spun doar că-mi place cum scrii, Dumnezeu ţi-a dat un dar rar, dar ai şi Vorbar, cum îi zice Lelia Munteanu. Nu te opri.
Când vom fi amândoi cu chef, vom face un ping pong în limba văii.
Dr. Lecter,
Îţi mulţumesc pentru continuare, vestea însă m-a dat peste cap. Ruga-te-voi ceva, dar nu aici.
Noapte bună!
Adi, treci sa-ti iei premiul.
Bordelezu’,
Mulţumesc frumos pentru cuvintele-ţi frumoase. Mă înclin…
Să dea Domnul să ne vedem în vremuri şi mai bune!
Mami Nineta,
S-a marcat! Imediat!
Ma! Tu vroiai sa faci din gainile alea cocosi. De’aia puneai oo sub ele.
Eu astept povestea cu varza. Zi’o p’aia cu varza!
O s-o zic next uik. E programate altele…
ma, nelinistitule, tu stii ca povestesti cam de-o ciuta de ori mai fain ca marele povestitor al neamului, nu?
cand strangi treburile cestea intr-o carte, zici si mie.
Săru’ mâna, eşti mult prea bună cu poveştile mele…
Bre, dacă-mi permite viaţa asta plină de tumult, dar lipsită de finanţe, he-he!, o s-o fac, că mai sunt.
Sănătoşi să fim şi să ne decrizuim!
Leave A Reply