Sfert de miel cu gusturi înăbuşite

Având motivul şi ocazia (Paştele românesc) am cumpărat de la Carrefour o juma’ de miel (20 de lei kilu’, aproape 80 de lei în total).
Eh, din jumatea asta, jumate am depozitat-o la congelatoriu, iar cealaltă jumătate, aia din faţă (pulpa, ceva coaste şi niscaiva vertebre), am folosit-o la prepararea celei mai savuroase friptane ovine pe care am pus limba. Să vă împărtăşesc…
Am luat Kreator şi l-am vârât în boxe. După asta m-am  ocupat de materia organică: am curăţat-o de eventualele urme flocăreşti, am spălat-o, am lăsat-o la scurs, apoi am frecat-o uşor  în palme cu ulei de măsline. Frumos lucea, să dea boala! Nu m-am oprit aici şi am acoperit-o cu un strat fin de condimente pentru miel, d-alea la plic. Am ales varianta gospodinei blonde pentru că e mai comodă, dă gust meseriaş şi nu mai adaug separat cimbru, piper, busuioc şi ce naiba se mai pune la carnea de ierbivoră cu lână.

După ce am lăsat-o ceva vreme să se obişnuiască cu proaspăta mantie de arome, i-am crescut mândria prin împănarea cu nişte căţei de usturoi chinezesc (2 RONI căpăţâna, Piaţa Băneasa) şi soldaţi de şuncă (bucăţi mai mult lungi decât late, he-he!). Cum n-am ajuns la Nehoiu ca să apelez la şunca lu’ ăl bătrân, care, fie vorba între noi, a nimerit-o anu’ ăsta într-un exagerat de bun fel, am folosit cu încredere şuncă Aldis. Bună. Aşaaa…
Pentru baia de dinaintea cuptorului am ales o Fetească Neagră, foarte periculoasă de băut, dar care s-a dovedit perfectă pentru desăvârşirea mielului înnăbuşit în el însuşi. Peste toată această minunăţie am presărat din belşug ceapă fragilă şi usturoi la pubertate (verzi, care este), tocate aproape mărunt. Câteva crenguţe de mentă (văzute de Păfurişa într-un raft în Carrefour), m-au implorat până la exfrunzifiere să le ofer şansa participării la ridicarea în rang a preparatului ovin. N-am avut ce face şi le-am presărat peste tot în tavă. Am acoperit totul cu folie de aluminiu şi am dat-o spre grija cuptorului încins.

După vreo oră şi ceva, în urma miresmei dătătoare de lăcrimări papilare, mi-am adus aminte că e ceva în cuptor. Timid, am ridicat o parte din foiţa de staniol. Nu am cuvinte să vă descriu beţia nazală ce-a răzbătut din tava mea… Am îndepărtat aluminiul şi am mai lăsat-o la cuptor încă o jumătate de oră, înspre rumenire.
Mângâierea uleiului de măsline, suavele arome ale prafurilor de carne de miel, familiarele gusturi date de ceapa şi usturoiul verde, şunca şi căţeii contopiţi, de-acum, cu restul fripturii, pătrunzătoarea aromă de mentă, toate acestea îmbăiate fierbinte în vin negru m-au făcut să cred că am realizat cea mai meseriaşă carne mieloasă pe care a gustat-o gura mea. Parol!
Pentru cei care nu cred, aflaţi că (încă) mai am o juma’ din jumătatea de miel, aşa, că… sunteţi invitaţii mei. Sau, mai bine mă credeţi pe cuvânt, he-he!