Fineţe şi rafinament la Green Tea
În fundul unei curţi relativ mari, se află o casă împărţită inspirat pe trei niveluri: parterul este ocupat de „Camera cudetoate” şi „Salonul mare”, la primul etaj întâlnim două saloane, indian şi japonez, iar la mansardă, un loc cochet, intim şi frumos decorat, unde noi nu am prins rezervare, numit „Micul Paris”. Nu cred că […]
Despre sperieturi – Episode III
Eram la sor’mea, la Buzău, într-un weekend de mare încărcătură emoţională (îşi luase pisică), calorică (inaugura centrala de apartament), acoolică (ieşise o nouă promoţie de la Pietroasele) şi bucolică (raiul colesterolului, datorită priceperii exagerate ale susnumitei în ale gătitului). Împrejuru-ne se făcuse noapte şi aveam să aflu că nenorocita de pisică numa’ în pat vroia […]
Jocul cu oaia
M-am umflat de râs când am văzut ce fac nişte ciobănaşi galezi întru relaxare, tânjind după un joc pe calculator. Ia de priviţi clipul postat pe 16 martie pe youtube şi care deja are milioane de vizionări.
O labă de mâncare la Bran – Bărbăţia Vampirului
Legenda spune că ne prinsese noaptea pe meleagurile bântuite (Bran) ale celebrului conte vampir (Draculea), în căutare de ceva care să ne potolească muzica din maţe. Orele nu erau prea înaintate către cântatul liliecilor, ci doar vreo zece minuţele se trecuseră după ora nouă. Ici, nu, dincoace, nu, iote parcă se adevereşte povestea, ăştia se […]